Qatar
Arbitrul român Ovidiu Haţegan va conduce un nou meci din preliminariile EURO 2020, cel dintre Ţara Galilor şi Ungaria, care va avea loc marţi, 19 noiembrie, la Cardiff (21:45), în Grupa E a preliminariilor, potrivit Federaţiei Române de Fotbal.
Michel Platini a fost eliberat după 15 ore de audieri
Fostul președinte al UEFA, Michel Platini, a fost eliberat după 15 ore de audieri. Platini a fost reținut pentru corupție marți dimineață de autoritățile din Franța. E bănuit că ar fi implicat într-un scandal privind organizarea Cupei Mondiale din 2022 din Qatar. Mai exact, fostul șef UEFA ar fi aranjat voturile care au desemnat țara gazdă.
Michel Platini a fost arestat. Fostul președinte al UEFA, implicat în scandalul de corupţie privind Campionatul Mondial din Qatar
Fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost reținut la Paris, în cadrul anchetei privind presupusele acte de corupție în modul în care Qatar a câștigat dreptul de a găzdui Cupa Mondială din 2022.
"Trandafirul deşertului". Muzeul Naţional din Qatar are o arhitectură inedită
Cultură, istorie şi o construcţie fabuloasă cu o arhitectură fără limite. Ar putea fi definiţia noului Muzeu Naţional din Qatar, care a costat peste 430 de milioane de dolari. A fost inaugurat cu fast în prezenţa unor şeici şi a premierului Franţei.
Turcia evită colapsul financiar cu ajutorul Qatarului. Ajutor de miliarde de dolari. Ripostă la sancțiunile impuse de Statele Unite
Turcia a evitat în ultimul moment o prăbușire financiară. Qatarul i-a oferit un ajutor de 15 miliarde de dolari. Anunțul a dus la redresarea monedei naționale, lira, care a pierdut anul acesta 30% din valoare.
Două dintre cele mai mari companii din Qatar, interesate de a investi în România
Directorul general al companiei qatareze Power International Holding, Moutaz Al-Khayyat, a afirmat, într-o întâlnire cu ministrul român al Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, că intenționează să înceapă o investiție mijlocie în România, existând posibilitatea ca, ulterior, să poată coopta drept co-investitor cel mai mare fond de investiții din țara sa, Qatar Investment Authority, informează ministerul de resort.
Românii nu mai au nevoie de viză pentru Qatar
Statul arab a luat această măsură pentru a creşte turismul şi a contracara astfel sancţiunile impuse de vecinii săi.
Adevărul despre Qatar. Interviu cu analistul Richard Burchill
O campanie răuvoitoare de calomniere a Qatarului, aşa califică emirul de la Doha blocada instituită împotriva ţării sale de 4 state arabe. Este prima ieşire la scenă a conducătorului qatariot, după declanşarea crizei din Golf.
Qatar a răspuns ultimatumului dat de Arabia Saudită și aliații săi, care cereau, printre altele, închiderea postului tv Al Jazeera
La sfârşitul celor 48 de ore de ultimatum care i-a fost impus de Arabia Saudită şi de aliaţii săi, Qatarul a transmis un răspuns care nu a fost încă făcut public. Micul stat din Orientul Mijlociu avea de respectat 13 puncte cheie - între care şi închiderea celui mai faimos post de televiziune arab, Al Jazeera.

