Programul Rabla Local începe pe 30 septembrie. Proprietarii primesc trei mii de lei pentru mașina uzată, dacă îndeplinesc o serie de condiții
Autorităţile anunţă programul Rabla Local, programul prin care primăriile şi Ministerul Mediului plătesc pentru scoaterea rablelor de pe străzi. Ministerul pune la bătaie 50 de milioane de lei, bani suficienţi pentru eliminarea a peste 30.000 de maşini, dacă şi primăriile vor pune umărul la acest program. În schimbul maşinii uzate predate, proprietarii primesc trei mii de lei. Sunt însă o serie de condiţii care trebuie îndeplinite.

