Negocieri încrucișate pentru detensionarea situației de la granița Ucrainei. Șeful Comitetului Militar al NATO: "Dacă te uiți la concentrarea de forţe, Rusia ar putea avea, de fapt, suficiente forțe pentru o invazie serioasă"

Sperăm ca Rusia să înțeleagă că nu este în interesul său să înceapă un conflict. Este declarația făcută de ministrul român de Externe pentru BBC. Bogdan Aurescu a reiterat faptul că facilitatea de apărare anti-rachetă din România nu reprezintă o amenințare la adresa Rusiei. Între timp, în Polonia au aterizat avioane cu trupe și echipamente americane pentru întărirea flancului estic. La Washington au loc discuții luni seară între președintele Biden și cancelarul Germaniei. Rusia a adus în Belarus bombardiere strategice, iar armata ucraineană face exerciții lângă Crimeea.

Ambasadorul rus în Spania: Moscova vrea răspunsuri separate despre Ucraina din partea statelor NATO și OSCE

Rusia doreşte ca statele membre ale NATO şi OSCE să-i transmită fiecare poziţia cu privire la Ucraina separat de aceste organizaţii, a declarat joi ambasadorul rus în Spania, Iuri Korceaghin, potrivit agenţiei EFE. Șeful misiunii diplomatice a negat că Rusia ar fi cea care a scurs în presă documente cu răspunsurile SUA la cererile Rusiei privind arhitectura de securitate europeană. Cotidianul spaniol El Pais a publicat miercuri fotografii cu aceste documente, fără să precizeze cum le-a obţinut.