Ministrul Sănătății: Primul lucru, după ce-am aflat de tragedia de la Victor Babeș - să-i transferăm pe cei cinci pacienți. Acolo, ne-am asigurat că Poliția și rudele victimelor au fost anunțate

Vlad Voiculescu a venit cu precizări în legătură cu tragedia de la Institutul Victor Babeș. Trei pacienți au murit luni, după ce ventilatoarele din tirul ATI au intrat în avarie, din cauza creșterii presiunii de oxigen. Conferința de la Ministerul Sănătății a fost transmisă de TVR1, TVR Plus și pe contul de Facebook al Știrilor TVR.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul de la Spitalul Victor Babeş. Anchetatorii vor să afle de ce s-au oprit deodată toate ventilatoarele care îi ţineau în viaţă pe pacienţi

Concluziile preliminare ale anchetei de la Spitalul Victor Babeș arată că presiunea crescută în instalațiile de oxigen a produs defecţiunea care a cauzat moartea celor trei pacienţi, iar necropsia a arătat că motivul decesului a fost insuficiența respiratorie acută. Acum, autorităţile caută vinovaţii în cazul tragediei de la spitalul Victor Babeş. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. De azi-noapte a început un adevărat maraton de audieri. Anchetatorii vor să afle de ce s-au oprit deodată toate ventilatoarele care îi ţineau în viaţă pe pacienţi. Şi trebuie să stabilească dacă a fost defecţiune tehnică sau eroare umană.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, despre criza paturilor ATI: "Deplasările în teren sunt cele care îți arată informația exactă. Și cauți și rezervările de paturi de terapie intensivă sau adaptezi paturi"

Pentru depășirea crizei de la ATI este nevoie de o evaluare cât mai corectă a fiecărui spital în parte și a fiecărei localități în parte, în funcție de necesarul de paturi, pentru a fi adaptate aceste paturi pentru terapie intensivă, a subliniat Nelu Tătaru, luni seară, la TVR. Fostul ministru al Sănătății și actualul președinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor a detaliat modul în care România a ajuns de la 340 de paturi de terapie intensivă, câte avea la izbucnirea pandemiei, la 1.530 la sfârșitul anului trecut.

Trei pacienți au murit în tirul ATI COVID de la spitalul Victor Babeș din Capitală, după ce s-au oprit toate ventilatoarele instalației de oxigen. Filmul evenimentelor

Trei pacienți bolnavi de COVID și-au pierdut viața la unitatea mobilă de terapie intensivă inaugurată în incinta spitalului bucureștean "Victor Babeș" cu doar două zile în urmă. Din primele informații, cele trei persoane au murit din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile. Cinci pacienți au fost transferați în alte unități. Potrivit DSU, toate ventilatoarele au intrat simultan în avarie, iar reprezentantul firmei care se ocupa de mentenanță a refuzat să intre în tir, deși i s-a oferit echipament de protecție.

Dr. Raed Arafat răspunde acuzațiilor legate de pacienții care au murit după mutarea la Spitalul Foișor: Avem de-a face cu o boală perfidă, care se agravează rapid. Decesele nu pot să fie imputate transferului

"Încercăm să salvăm cât mai multe vieți, dar faptul că o persoană a intrat în stop cardiac înainte de a fi preluată de ambulanță și că două paciente au decedat la ore după ce au fost internate în secția de terapie intensivă, asta nu poate să fie imputat acțiunii de transfer al pacienților la Spitalul Foișor", a declarat astăzi dr. Raed Arafat, într-o intervenție pe contul său de Facebook, unde face precizări legate de acuzațiile din spațiul public referitoare la decesele de după transferul pacienților între spitale, din weekendul trecut.