Discursul învingătorilor Joe Biden și Kamala Harris. Președintele ales: Am dorit această funcţie pentru a reda Americii sufletul său, pentru a face din nou America respectată. De luni, grup de lucru COVID

Joe Biden a sărbătorit deja victoria alături de Kamala Harris. Donald Trump îi atrage atenția că se grăbește - nu a fost proclamat oficial învingător în niciun stat. De luni, avocații preşedintelui depun plângeri în instanță, reclamând nereguli și fraude la vot.

Joe Biden a câștigat alegerile și va fi al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Biden: "America, sunt onorat că m-ai ales". Kamala Harris scrie istorie. Mesaje de felicitare din întreaga lume

Joe Biden a câștigat cursa prezidențială din SUA. După 4 zile de suspans, presa americană a anunțat proiecții pe baza cărora Joe Biden a obținut 273 de mari electori, ceea ce îi asigură un mandat la Casa Albă. Pennsylvania a fost statul cheie pe care candidatul democrat l-a câștigat în detrimentul republicanului Donald Trump. "America, sunt onorat că m-ai ales să conduc măreața noastră țară", a transmis Joe Biden pe rețelele de socializare. Președintele în exercițiu a declarat că echipa sa de campanie va începe de luni acțiunile în instanță.

Alegeri istorice în Statele Unite. Rezultatul final ar putea fi decis de șase state-cheie

Americanii și-au ales președintele, dar încă nu știu cine va fi acesta. Scorul este extrem de strâns și mai sunt de numărat încă multe voturi. Chiar și așa, cei doi candidați s-au declarat încrezători că au obținut victoria. Rezultatul final depinde însă de cine câștigă unul din cele câteva state-cheie, acolo unde vor atârna mult voturile prin corespondență. Președintele Trump a criticat vehement această procedură și cere acum Curții Supreme să intervină pentru a bloca numărarea voturile întârziate.

ALEGERI PREZIDENȚIALE ÎN SUA | Cursă strânsă între Joe Biden și Donald Trump. Rezultatul va fi decis în câteva state-cheie

Secțiile de votare în alegerile prezidențiale din SUA s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor. Lupta este strânsă și numărătoarea voturilor ar putea să dureze câteva zile. Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump  sau Joe Biden trebuie să obțină 270 de voturi ale electorilor. ȘtirileTVR.ro v-au ținut la curent în NOAPTEA AMERICANĂ cu desfășurarea votului din Statele Unite.

Donald Trump: Rezultatele alegerilor au fost "fenomenale". Milioane și milioane au votat azi pentru noi, în timp ce un grup de oameni triști vor să strice acest lucru

Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, a făcut miercuri declaraţii de la Casa Albă, afirmând că rezultatele alegerilor au fost "fenomenale". El a adăugat că este în desfăşurare "o fraudă” în numărarea voturilor la alegerile prezidenţiale. ”Ne pregăteam să câștigăm aceste alegeri și, sincer, le-am câștigat!”, a subliniat Donald Trump.

Corespondență din SUA. Sute de protestatari în fața Casei Albe. Marile orașe se pregătesc de manifestații

În multe orașe din Statele Unite au început deja protestele. Inclusiv la Washington, în fata Casei Albe, sute de anarhiști și susținători ai mișcării Black Lives Matter au manifestat în stradă. Protestatarii au incendiat steagul american, au aruncat cu fumigene și au strigat lozinci anticapitalism. Un reportaj din Statele Unite, realizat de Ramona Avramescu și Sorin Eșeanu.

NOAPTEA AMERICANĂ. Procesul de vot pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii s-a încheiat. Cursa este foarte strânsă

America a votat într-un context dificil pentru întregul glob. Pentru ca un candidat să câștige cursa pentru Casa Albă are nevoie de votul a cel puțin 270 de electori. Închiderea ultimelor circumscripţii în Insulele Aleutine din Alaska, miercuri, la ora 06:00 GMT, a pus capăt zilei electorale din SUA, într-un scrutin foarte strâns. Numărarea tuturor voturilor ar putea dura câteva zile.