Peste 41 de mii de morți în Turcia și Siria. Supraviețuitorii povestesc coșmarul pe care l-au trăit: M-am târât pe bâjbâite până la fratele meu, ca să-i dau la o parte molozul de pe față să poată să respire

Sunt peste 41 de mii de morți în urma cutremurului care a lovit zona de graniță Turcia-Siria, iar numărul răniților a depășit 150 de mii. Sunt cifre încă provizorii. Cel mai devreme peste două săptămâni se va putea stabili bilanțul exact al cataclismului. Imagini care vă pot afecta emoțional!

UNICEF: Peste 7 milioane de copii, afectaţi de cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria

Peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie, a declarat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), care şi-a exprimat temerea că numărul copiilor ce şi-au pierdut viaţa în urma seismelor s-ar putea ridica la câteva mii, relatează AFP.

Pompierii și medicii SMURD români continuă să salveze vieți în Turcia. Dr. Marian Drăghici: Localnicii s-au mai resemnat, își doresc foarte mult și să recupereze trupurile neînsuflețite ale rudelor lor

Echipele de căutare şi salvare din România continuă să salveze vieţi şi la aproape o săptămână de la marele cutremur. Pompierii şi medicii SMURD au reuşit să scoată în această dimineaţă, de sub tone de beton, un bărbat de 35 de ani. Omul era în viaţă, a fost tratat de medicii români şi dus la un spital din zonă.