Raqqa
Militari ruși au intrat în orașul sirian Raqqa, fostul fief al organizației teroriste Stat Islamic. Localitatea este în mare parte distrusă.
Opt ani de război în Siria. Sirienii vor să-și refacă locuințele dar se tem de celulele de jihadiști
Se fac opt ani de când a început războiul în Siria. Gruparea teroristă Statul Islamic îi îndeamnă pe jihadiștii rămași la Baghouz, ultimul bastion al organizației din Siria, să nu cedeze. Mesajul a fost transmis printr-o înregistrare video publicată pe canalele de propagandă ale teroriștilor, pe fondul loviturilor susținute ale alianței arabo-kurde condusă de Statele Unite. Asaltul asupra a ceea ce se crede ultima redută s-a dat zilele acestea. Tot zilele acestea o organizație neguvernamentală a medicilor atrage atenția că Siria este în pragul unei crize umanitare greu de surmontat. Cu toate acestea, în Raqqa, orașul de pe Eufrat care a fost 4 ani capitala așa-numitului Califat, oamenii au început să își reconstruiască locuințele.
LUMEA AZI | Kurzii câştigă în Siria şi pierd în Irak
Forţele Siriene Democratice, anti-islamiste, în care miliţiile kurde antrenate de americani joacă un rol dominant, au eliberat în totalitate Raqqa. Oraşul era asumat de gruparea teroristă Statul Islamic drept capitală.
Orașul sirian Raqqa, eliberat de luptătorii kurzi și irakieni, a rămas o ruină. Localnicii încep să se întoarcă acasă
Fostul fief al grupării Stat Islamic a fost eliberat de luptătorii kurzi împreună cu cei irakieni, dar oraşul Raqqa, până nu demult înfloritor, a rămas o ruină.
Orașul Raqqa, „capitala” ISIS, a fost eliberat
Orașul sirian Raqqa a fost eliberat după lupte de aproape jumătate de an.
Toţi combatanţii sirieni ai grupării jihadiste Statul Islamic au părăsit oraşul Raqqa
Toţi combatanţii sirieni ai grupării Statul Islamic au plecat din orașul Raqqa, din nordul Siriei, a anunţat sâmbătă organizaţia non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citată de agențiile internaționale de presă, preluate de Agerpres.
Alungarea teroriștilor din Mosul. O analiză "Lumea azi"
După trei ani de suferințe și lupte grele, gruparea teroristă Statul Islamic a fost izgonită din Mosul, al doilea oraș ca mărime al Irakului. DAESH este în degringoladă dar, încă, departe de a fi dispărut. Care este situația din Irak și Siria într-un comentariu de Dragoș Tăbăran.
Rusia anunță că este posibil să-l fi ucis într-un raid aerian pe liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi
Ministerul Apărării din Rusia a anunțat vineri că este posibil ca liderul grupării teroriste Stat Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, să fi fost ucis într-un raid efectuat de aviația rusă la 28 mai într-o suburbie din sudul orașului Raqqa, capitala de facto a SI în Siria, dar că verifică această informație "prin diverse canale", relatează TASS, Reuters, AFP și EFE, citate de Agerpres.
Lupte intense pentru izolarea și capturarea orașului sirian Raqqa. Bombardamentele au făcut mai multe victime
Opoziția siriană și milițiile kurde se apropie de orașul Raqqa, fieful islamiștilor. Între cele două tabere au loc lupte intense în zona barajului Tabqa, obiectiv strategic pentru izolarea și capturarea orașului Raqqa.
- 1
- 2

