rate
Românii care au credite bancare sunt loviţi de două ori. Cei care au luat împrumuturi în euro au de achitat rate mai mari din cauza deprecierii monedei naţionale. Leul a coborât azi la un minim istoric în raport cu Euro. Cursul anunţat de BNR a depăşit 4,93. Şi cei care stau cu chirie trebuie să plătească mai mult. La fel şi clienţii băncilor care au luat credite în lei cu dobândă variabilă. Aceştia însă, din cauza indicelui ROBOR la 3 luni, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul verii. Economiştii se aşteaptă la noi majorări, în principal din cauza inflaţiei.
Rate mai mici prin negociere cu banca. A crescut numărul dosarelor de conciliere
Tot mai mulţi români care au probleme cu banii negociază cu banca şi obţin sume mai mici de plată. Numărul dosarelor de conciliere, încheiate cu succes, a crescut cu 80% în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut. Procedura este gratuită.
Condiții pentru suspendarea ratelor la bănci
Românii care au probleme financiare vor putea să suspende plata ratelor la bănci pentru cel mult 9 luni. Guvernul a decis ca măsura de sprijin să continue şi anul acesta, în contextul în care multe persoane şi-au pierdut locurile de muncă ori au venituri mai mici din cauza crizei sanitare.
ROBOR la 3 luni a crescut până la 2,15% după 13 zile de stagnare
Veşti proaste pentru românii cu credite: ROBOR la 3 luni a crescut până la 2,15% după 13 zile de stagnare. Cursul leu/euro este în scădere, dar tot peste pragul de 4,87.
Record de cereri pentru suspendarea plății ratelor - peste 360.000
Record de cereri de suspendare a ratelor. Peste 360.000 de persoane fizice şi firme au apelat la această facilitate. Economiştii avertizează. Mulţi dintre clienţi nu-şi vor putea plăti ratele nici după ce măsura suspendării va lua sfârşit.
Tot mai mulți români au restanțe la bănci
Sub presiunea crizei sanitare, tot mai mulți români au restanțe la bănci. Numărul acestora a crescut cu 9 la sută în aprilie față de începutul anului. Și nu i-am pus la socoteală pe cei peste 300 de mii de români care și-au amânat plata ratelor până la sfârșitul anului. Momentul adevărului va fi în 2021 când, vor fi cu aproape 50 la sută mai mulți restanțieri, după cum estimează specialiștii.
Florin Cîțu: 152.000 de persoane au beneficiat de amânarea ratelor. Sergiu Oprescu: În Programul IMM Invest, Băncile au primit cereri, într-o săptămână, cât primeau în șase luni
Peste 150.000 de români au beneficiat de prevederile amânării ratelor bancare ca urmare a efectelor epidemiei de coronavirus. În schimb, pâna acum, în ciuda zecilor de mii de cereri, doar 700 de IMM-uri au primit finanţare prin programul IMM Invest. Într-o întâlnire de lucru, Ministerul Finanţelor şi băncile au căutat soluții pentru a accelera cele două programe financiare.
O familie de rățuște a avut prioritate pe o stradă intens circulată din Rusia
O familie de rățuște i-a făcut pe șoferii din Rusia care circulau pe stradă aglomerată să stea pe loc.
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat joi la 2,57% pe an, de la 2,55% pe an, miercuri
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 2,57% pe an, de la 2,55% pe an, miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

