Avertizare hidrologică Cod Roșu pe râul Sighișoara joi seara. Codul roșu de pe Crișul Negru s-a transformat în cod portocaliu, iar viitura va ajunge la granița cu Ungaria

E în continuare alertă pe Crișul Negru în județul Bihor. În zonă au căzut precipitaţii care au depășit 150 de litri pe metru pătrat în ultimele două zile, iar viitura se îndreaptă către Ungaria. În cea mai mare parte din țară, vara se lasă așteptată. Plouă până vineri în mai toate regiunile, iar la altitudini mari încă mai ninge. Până la ora 24.00 este avertizare cod roșu pe râul Sighișoara.

Cod portocaliu și cod galben de viituri în 15 bazine hidrografice

Hidrologii anunță că, joi și vineri, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu şi Olt.