Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat duminică să "conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni" împotriva Rusiei, după anexarea de către aceasta a patru regiuni ucrainene, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP, citată de Agerpres.
Curtea Constituţională rusă a considerat duminică legale tratatele de anexare de teritorii ucrainene semnate vineri la Kremlin de preşedintele Vladimir Putin şi de liderii separatişti din aceste teritorii ucrainene ocupate - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, transmit AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Klaus Iohannis, alături de alţi preşedinţi ai unor state membre NATO din Europa Centrală şi de Est, a semnat o declaraţie comună prin care îşi reiterează sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Înfrângere usturătoare pentru Putin după ce soldaţii ruşi au fost goniţi dintr-o localitate cheie din regiunea Doneţk, la doar câteva ore după ce liderul de la Kremlin anunţa că acel teritoriu va fi al Rusiei pentru totdeauna. Ministerul rus al Apărării afirmă că retragerea militarilor din Lîman este tactica pentru a nu fi încercuiţi. Aliaţii lui Putin sunt însă furioşi de această nouă înfrângere şi îi cer să folosească arme nucleare. Astăzi, Curtea Constituţională Rusiei a spus că documentele de anexare semnate de Putin sunt perfect legale şi le-a trimis spre aprobare Dumei de Stat.
Armata rusă a anunţat sâmbătă că „s-a retras” din oraşul Liman, un important nod feroviar din estul Ucrainei, pe care soldaţi ucraineni afirmaseră că îl „încercuiseră” în ultimele ore, transmite Ministerul Apărării într-un comunicat citat de AFP.
Ministrul de Interne al Ucrainei, Denis Monastirski, a informat sâmbătă că atacul rus împotriva unui convoi umanitar din oraşul Zaporojie, soldat cu cel puţin 30 de morţi şi aproape 90 de răniţi, a fost comis cu rachete S-300 modernizate, cu o rază mult mai mare de acţiune decât modelele mai vechi, transmite EFE, citată de Agerpres.
Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a admis sâmbătă spre analiză solicitarea prezentată de preşedintele Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a semnat vineri tratatele de anexare a patru regiuni ucrainene, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, transmite EFE, citată de Agerpres.
Ruşii fug din localitatea Liman din Doneţk, la o zi după ce Putin a semnat anexarea unilaterală a teritoriului. Era un important punct strategic pentru forţele ruse şi una dintre ultimele localităţi ocupate din Doneţk. Între timp, oficialii de la Kiev acuză Rusia de un nou masacru - 20 de civili, din care jumătate copii, au fost găsiţi morţi lângă Harkov. Trupele ruse sunt acuzate şi de răpirea directorului centralei de la Zaporojie.
Vicepremierul Republicii Moldova, Nicu Popescu, a condamnă cu fermitate anexarea unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a forțelor militare ruse, relatează tvrmoldova.ro.