RĂZBOI ÎN UCRAINA | Ucrainenii au respins un atac al armatei ruse la Severodoneţk. Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului în est

Este a 95-a zi de război în Ucraina. Militarii ucraineni au respins un atac al armatei ruse la Severodoneţk, oraș strategic din provincia Luhansk. Totuși, ei sunt supuși unui puternic baraj de artilerie. Focul este extrem de intens, iar zeci de imobile au fost distruse. Președintele Zelenski a făcut apel la Occident să trimită armament greu. Ucraina a început să primească deja rachete anti-navă Harpoon din Danemarca și tunuri grele de la Statele Unite. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat duminică, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, în estul ţării, în regiunea Harkov, de unde Moscova şi-a retras în ultimele săptămâni trupele pentru a le concentra pe alte fronturi.

Fiul unui parlamentar britanic care luptă în Ucraina, prins într-o ambuscadă de forţele ruse „Trebuie să ne mişcăm acum sau murim!"

Ben Grant, fiul unui parlamentar din Marea Britanie luptă în Ucraina din martie, scrie The Guardian. Aproape de Harkov, plutonul său, format din britanici şi americani, a fost prins într-o ambuscadă de forţele ruse. În imaginile video publicate pe reţelele sociale, soldatul britanic poate fi auzit strigând "trebuie să ne mișcăm acum sau vom muri".

RĂZBOI ÎN UCRAINA | Luptă corp la corp în Donbas. Rușii ar putea ataca din nou Kievul. Macron și Scholz i-au cerut lui Putin negocieri directe și serioase cu Zelenski

Este a 94-a zi de război în Ucraina. Președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz i-au cerut lui Vladimir Putin negocieri directe și serioase cu liderul de la Kiev. Cei doi au vorbit la telefon cu liderul de la Kremlin și au insistat asupra unei încetări imediate a focului. Convorbirea, inițiată de cei doi lideri europeni, a avut loc pe fondul ofensivei ruse în estul Ucrainei, unde soldații lui Putin caută să ocupe tot mai multe localități. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că situația din Donbas este "foarte dificilă", dar a promis că regiunea va fi din nou "ucraineană". Oficiali apropiați de Kremlin au declarat că Rusia "planifică o victorie pe scară largă în Ucraina până în toamnă" și ar putea încerca din nou să cucerească capitala Kiev.

Propaganda rusă: Marea Britanie este în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare | Totul a pornit de la o glumă a lui Jeremy Clarkson, fostul prezentator al Top Gear

Postul de știri rus TsargradTV, fidel președintelui Vladimir Putin, a anunțat că Marea Britanie este în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare cauzate de sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina. Totul a pornit de la o glumă a faimosului prezentator de televiziune Jeremy Clarkson, scris The Independent.