Isărescu: România nu mai este pe locul 1 la creșterea inflației în UE. Mai sunt 7-8 țări înaintea noastră. Când ești cu războiul la poartă, discuțiile devin mai mult sau mai puțin teoretice

Creșterile prețurilor sunt o urmare a creșterii costurilor de producție și la energie. Este un fenomen global cauzat de realitatea economică, financiară și politică, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Schemele de compensare au ajutat ca inflația să nu fie și mai mare de 14 la sută. Susține Isărescu. "Inflația nu este tranzitorie și va dura mai mult deoarece în spatele ei este un factor major, costul energiei' a mai adăugat guvernatorul Mugur Isărescu citând poziția Băncii Centrale Europene.

Război în Ucraina, ziua 78. Încă o navă rusească din Marea Neagră, în flăcări.

Ucraina s-a oferit să elibereze prizonierii ruşi de război în schimbul evacuării soldaților ucraineni răniți din oțelăria asediată Azovstal din Mariupol. Conducerea militară rusă a cerut organizaţiilor internaţionale de asistenţă umanitară să evacueze oraşele din estul Ucrainei. Trupele ucrainene distrug poduri pentru a opri înaintarea trupelor ruseşti în regiunea Lugansk.Administrația controlată de ruși din orașul ucrainean Herson a declarat că intenționează să solicite anexarea la Moscova, o mișcare care ar confirma ocuparea permanentă de către Kremlin a teritoriului ucrainean capturat din februarie. Retragerea forțelor ruse din Harkov este o recunoaștere tacită a incapacității Rusiei de a captura orașe cheie ucrainene, unde se așteptau la o rezistență limitată din partea populației, a declarat Ministerul britanic al Apărării, în cea mai recentă actualizare a informațiilor. Finlanda renunță la politica sa tradițională de neutralitate, odată cu anunțul făcut de președintele și premierul țării, care au spus, într-o declarație comună, că țara trebuie să solicite să adere la NATO „fără întârziere”.

O irlandeză a călătorit 3000 de km ca să își salveze mama și bunica în vârstă de 99 de ani, din Ucraina. ”Nana crede că vine în Irlanda pentru câteva săptămâni, dar știm că se va întoarce acasă doar în spirit”

O femeie de afaceri din Irlanda care a reușit să își salveze mama în vârstă de 70 de ani și bunica în vârstă de 99 de ani, ucrainence rămase în țara devastată de război, a povestit pentru Independent.ie cum a fost călătoria în Ucraina și revederea cu familia sa.

Război în Ucraina, ziua 77. Soldații ucraineni au început să-i respingă pe ruși din zonele pe care aceștia le controlau în regiunea Harkov. Primele dosare pentru crime de război, gata să intre în instanță

Ucraina trece la contraofensivă în regiunea Harkov și reușește să respingă avansul trupelor rusești. De asemenea, a fost tăiat o parte din fluxul de gaze rusești către Europa și se duc lupte intense cu rușii care ocupă Insula Șerpilor. Referitor la informațiile serviciilor secrete americane potrivit cărora Vladimir Putin ar viza să intre și în Transnistria, autoritățile de la Chișinău subliniază că este puțin probabil ca războiul să se extindă pe teritoriul Moldovei.

Război în Ucraina: Cadavrele a 44 de civili, descoperite sub dărâmături la Izium. Ambasadorul rus stropit cu sirop spune că masacrul de la Bucea este „înscenare”

Este a 76-a zi de război în Ucraina. Lupta continuă cu înverșunare, iar bombardamentele rusești nu se mai opresc. Zeci de persoane și-au piedut viața, pagubele sunt incredibile. 44 de cadavre ale civililor ucraineni au fost descoperite în orașul Izium, sub dărâmăturile unei clădiri atacate la începutul lunii martie. 26.000 de soldați ruși au fost uciși de când a început invadarea Ucrainei. Democrații din Congresul SUA au convenit să ofere un alt ajutor suplimentar de 39,8 miliarde de dolari pentru Ucraina.