Refugiați care încearcă să își refacă viața în România. ”Ne vom întoarce la casele noastre când va fi pace şi vom reconstrui tot ce au distrus ceilalţi”

Acum o lună, Aliona şi ai ei îşi vedeau liniştiţi de viaţa de zi cu zi în Harkov. Ştiau de ameninţarea războiului, dar n-au crezut că se va adeveri. Când au început bombardamentele şi-au făcut bagajele şi au plecat unde-au văzut cu ochii. Aliona spune că Dumnezeu a avut grijă de ei şi acum le este bine alături de prietenii români. Se teme, însă în fiecare zi pentru viaţa celor rămaşi acasă.

Război în Ucraina, ziua 28 | Locuitori din Cernihiv, Mariupol și Kherson, captivi în orașe

Invazia ruşilor continuă în Ucraina, la fel si bombardamentele, în timp ce astăzi se deschid alte 9 coridoare umanitare pentru evacuarea civililor. Numărul refugiaţilor a depăşit 3,5 milioane. Ucrainenii, militari şi civili, au reuşit să obţină câteva victorii şi să oprească avansul trupelor lui Putin. Situaţia rămâne dramatică la Mariupol, unde cel puţin o sută de mii de oameni speră să scape din calea bombelor.

Tot mai puţini ucraineni reuşesc să ajungă la graniţă

Astăzi, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1022 persoane și 97 autoturisme. Din cele 1022 de persoane, 824 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.