Kiev, Harkov, Herson. Armata rusă plănuia să captureze oraşele cheie ale Ucrainei în două zile, afirmă serviciile secrete ucrainene. 20 de miliarde de dolari pe zi îi costă pe ruși războiul

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o "operaţiune specială" de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil. În cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, relatează agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

"Unul a fost lovit în plin și a luat foc, unul a fost mitraliat și șoferii au reușit să scape cu al treilea vehicul". Transportatori români, blocați în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina i-a prins la mijloc și pe șoferii de tir din România care se aflau în cursă în ţara vecină. Unii au fost atacați și au avut noroc să scape cu viaţă. Mulți transportatori români sunt blocați în vămile ucrainene și așteaptă de mai multe zile să intre în ţară. Șoferii spun că nu mai au alimente și cer ajutorul autorităților.

Medicii luptă cu eroism pentru salvarea vieţii micuţilor internaţi într-un spital din Kiev

Copiii ucraineni suferă cumplit în aceste zile: fie că au rămas fără unul dintre părinţi, fie au fugit împreună cu mamele în ţările vecine, lăsându-şi taţii acasă să lupte, lacrimile copiilor nu contenesc în aceste zile. Este şi cazul micilor pacienţi internaţi la spitalul pediatric din Kiev, care pe lângă durerea cauzată de boli, au de suportat şi bombardamentele armatei ruse.

Procedurile vor fi simplificate pentru refugiații ucraineni. Adăpost și hrană pentru oamenii alungați de război. România, felicitată de Comisarul european pentru afaceri interne

Mobilizare generală a autorităților dar și a oamenilor simpli pentru ajutorul celor care fug din calea invaziei din Ucraina. Mii de locuri noi de cazare sunt puse zilnic la dispoziția oamenilor loviți de soartă. Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a spus în timpul vizitei făcute la Vama Siret din Suceava că este impresionată și a mulţumit României și românilor pentru eforturi.

“Am întâlnit oameni buni. Chiar dacă ne-a fost frig, sufletul lor ne-a încălzit”. Zeci de ore pe drum, în ger, pentru a scăpa de gloanțe

Exodul ucrainenilor care fug speriați din calea războiului continuă. În mașini sau pe jos, oamenii așteaptă și câteva zile să facă formalitățile de ieșire din Ucraina. Și trec cu miile prin punctele de frontieră din nordul și estul tării noastre. Cu lacrimi în ochi și cu toată viaţa stransă într-un bagaj, refugiații caută adăpost pentru ei și pentru cei dragi. Peste 70 de mii de ucraineni au intrat până acum în țara noastră, iar aproape jumătate dintre ei au rămas deocamdată aici.