război ucraina
"Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin", a scris purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, în a 11-a zi de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. A fost o poziție care a șocat prin verdictul ferm, mai ales că venea dintr-o cancelarie de la vârful Patriarhiei, chiar dacă de pe un cont personal. A fost un mesaj care a generat un nou val de solidaritate cu Ucraina, în zile cheie, cu imagini și mărturii îngrozitoare din țara vecină, zile în care Patriarhul Kiril binecuvânta în fața altarelor "operațiunea militară specială" a lui Putin. Invitat la emisiunea lui Cătălin Ștefănescu, "Dincolo de alb și negru", Bănescu a explicat care au fost resorturile care l-au împins să ia atitudine. De asemenea, el a precizat că relațiile cu Biserica Rusă nu sunt rupte, "pentru că e vorba în primul rând de a da prioritate unei comuniuni de care trebuie să tragem cu dinții", dar a ținut să atragă atenția că "există și creștini care nu vor să intre în comuniune".
Fost colonel rus, declarații necruțătoare la Rusia 1: „Întreaga lume este împotriva noastră, chiar dacă nu vrem să recunoaștem asta”
Forțele de invazie ale președintelui Vladimir Putin nu pot ține piept unui milion de luptători ucraineni motivați, a recunoscut un fost colonel rus la televiziunea de stat a Rusiei într-o evaluare necruțătoare a conflictului, scrie The Times.
Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak: Combatanții care apără Mariupol au schimbat cursul războiului. Obiectiv vorbind, procesul de negocieri cu Rusia este într-adevăr pe pauză
Combatanţii care apără oraşul ucrainean Mariupol au schimbat cursul războiului cu Rusia rezistând 82 de zile, a declarat astăzi consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, potrivit Reuters. Podoliak a subliniat în declaraţii televizate că apărarea oraşului-port Mariupol a întrerupt operaţiunea Rusiei pentru capturarea de teritorii în estul şi sudul Ucrainei.
Peskov: Ţările „neprietenoase” la adresa Rusiei pot fi numite deja ţări „ostile”
Ţările care erau considerate până în prezent "neprietenoase" la adresa Rusiei pot fi de acum numite ţări "ostile", întrucât acestea duc un război pe plan diplomatic, politic şi economic împotriva Federaţiei Ruse, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Interfax.
Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei: Rușii vor fi înfrânți până la sfârșitul acestui an
Generalul-maior Kirilo Budanov a vorbit în exclusivitate pentru Sky News și a prezis că războiul va atinge un punct de cotitură în august.
„Nu avem idee pentru ce luptăm”. Meduza: Cum îi șantajează autoritățile ruse pe soldații contractuali care refuză să lupte în Ucraina
Moscova nu a confirmat încă numărul exact de soldați ruși care luptă în prezent în Ucraina. Potrivit diferitelor estimări, invazia pe scară largă a implicat până la 100.000 de militari. În interviurile oferite Meduza, mai multe rude ale soldaților contractuali au spus că acestora le este imposibil să demisioneze din serviciul militar și că cei care încearcă să renunțe sunt amenințați cu acuzații penale de dezertare și trădare.
Surse The Times: Eșecurile militare ale Rusiei din Donbas, cauzate de amestecul lui Vladimir Putin, care ia decizii strategice
Președintele rus Vladimir Putin ia decizii tactice de nivel scăzut care ar fi, în mod normal, în sarcina unui ofițer responsabil de nu mai puțin de 700 de soldați rusi, spun surse militare occidentale, potrivit The Times.
Un tribunal din Ucraina a decis confiscarea a 420 de milioane de dolari, bani ai oligarhului rus Mihail Fridman
Un tribunal ucrainean a decis luni confiscarea unor active în valoare de 12,4 miliarde de grivne (420 de milioane de dolari) ale oligarhului rus Mihail Fridman, transmite Reuters. Anunţul a fost făcut de procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Cel puțin 10 morți în lovituri ruse în estul Ucrainei, la Severodoneţk
Cel puţin 10 persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei, aproape înconjurat de forţele Moscovei, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Serhii Gaidai, notează AFP.

