Cehia cere ajutor Uniunii Europene pentru a-i primi pe refugiați

Cehia a cerut Uniunii Europene 25 de seturi de clădiri modulare care să o ajute să găzduiască până la 50.000 de refugiaţi ucraineni, deoarece resursele sale sunt aproape epuizate, a declarat sâmbătă ministrul de Interne, Vit Rakusan, transmite AFP.

EXCLUSIV În Spania au ajuns până acum o mie de refugiaţi din Ucraina, printre care 30 de copii bolnavi de cancer, care vor primi tratament în spitalele din Madrid

O parte dintre ucrainenii care ajung la frontiera cu Polonia sunt preluaţi de voluntari spanioli. Pe aeroportul din Valencia, au așteptat astăzi în jur de 100 de familii care s-au oferit să găzduiască refugiaţi. Un reportaj în exclusivitate realizat de corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.

România se alătură anchetei privind cauzele prăbuşirii dronei de fabricaţie rusească în Croaţia. Precizările Ministerului Apărării Naționale

Incidentul este considerat unul foarte grav de autorităţile de la Zagreb, care au convocat reuniuni de urgenţă ale serviciilor speciale. Preşedintele şi premierul s-au deplasat la locul prăbuşirii aparatului. Ungaria a anunţat că participă la anchetă, pentru că drona a intrat în spaţiul său aerian. Aparatul a survolat, timp de 3 minute, şi spaţiul aerian al României. Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a discutat subiectul cu omologul croat.

Toată lumea îi cere lui Putin să vină la masa tratativelor. Slabe șanse, potrivit convorbirii telefonice cu Macron și Scholz. Zelenski vrea în continuare negocieri față în față la Ierusalim

O soluție diplomatică pentru oprirea ostilităților în Ucraina pare mai departe ca niciodată. Occidentul își intensifică apelurile la adresa lui Vladimir Putin de a se așeza la masa negocierilor. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat din nou că este deschis la un dialog direct cu Putin.

Un hotel din Tulcea a devenit de două săptămâni a doua casă pentru refugiații din Ucraina. Cei care și-au găsit deja cazare în oraș se întorc să dea o mână de ajutor concetățenilor abia sosiți din zona de război

Mii de mame, copii și bunici au trecut pe aici de când e război în țara vecină. Unii au stat doar o noapte, însă alții, neavând unde să meargă, au rămas. Proprietarii, români de origine ucraineană, le oferă cazare gratuită și mese calde. Pline de recunoștință, femeile ajută la bucătărie, gătesc și spală vase.

Războiul a smuls-o din sânul familiei, i-a furat adolescenţa şi bucuria de a cânta la vioară. Povestea Iuliei, refugiată din Ucraina în România

A fugit de acasă în a 4-a zi de război având în minte imaginea părinţilor plângând în pragul casei. La doar 16 ani, Iulia Gherghişan a trecut granițele țării alături de niște străini şi s-a refugiat în România. În graba de a fugi din calea războiului, Iulia și-a uitat instrumentul muzical acasă. În România, însă, o mâna de oameni inimoşi i-au cumpărat o vioară.