Țara noastră devine hub pentru ajutorul umanitar internațional acordat Ucrainei. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: România a oferit un exemplu înduioșător pentru întreaga lume

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a fost primită astăzi de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Președintele a mulțumit pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unui hub umanitar, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina.

Ucraineni din străinătate se întorc să lupte acasă

Gara din Kiev e permanent supraaglomerată. Așteaptă disperați să prindă un tren cei care vor să fugă din calea războiului. Dar sunt și mulți care se întorc acasă, în capitală, cu intenția să se alăture celor care luptă pentru ca orașul să reziste.

LIVE TEXT A opta zi de război în Ucraina

Bombardamentele nu se opresc. Sunt oraşe devastate, raidurile aeriene lovesc ţinte civile, în timp ce numărul refugiaților a depășit un milion de persoane. Cadavrele a cel puțin 33 de civili au fost recuperate din dărâmături în urma atacurilor aeriene din Cernihiv, în nordul Ucrainei. Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut Occidentului să sporească sprijinul militar pentru Ucraina, spunând că dacă țara sa va fi înfrântă de Rusia, atunci aceasta va ataca restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge ''până la Zidul Berlinului''. Ucraina și Rusia au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor şi au convenit să se întâlnească într-o a treia rundă de negocieri.