război ucraina
O unitate de elită a infanteriei navale rusești, formată în mare parte din trupe mobilizate, și-a pierdut aproape toți oamenii în luptele din apropierea orașului Vuhledar din estul Ucrainei, a anunțat luni presa rusă, citând pe unul dintre supraviețuitori, relatează The Moscow Times.
Rusia va deveni mult mai autoritară și militarizată în anii următori, arată serviciile de informații ale Norvegiei
Statul rus va deveni în următorii ani "mult mai autoritar şi militarizat", au estimat serviciile de informaţii norvegiene, potrivit cărora Rusia şi China rămân principalele ameninţări la adresa Norvegiei, relatează France Presse.
Jens Stoltenberg: Forțele din România și din alte state protejează spațiul folosit de aliații NATO pentru a susține Ucraina
Prezenţa militară a forţelor NATO în Polonia, în România, în Slovacia şi în alte state din partea estică a Alianţei protejează spaţiul folosit de aliaţi pentru a susţine Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bruxelles.
Război în Ucraina, ziua 355. SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Rusia. Danemarca a predat Ucrainei obuzierele promise. NATO își va crește stocurile de muniții
Rusia a început o nouă ofensivă în Ucraina, a declarat astăzi șeful NATO. Jens Stoltenberg a mai spus că la reuniunea ministerială de marți se va discuta și scenariul furnizării de avioane de luptă, dar aceasta este o chestiune pe termen lung. Între timp, în estul Ucrainei continuă evacuarea civililor din zona frontului, acolo unde trupele Moscovei afirmă că au avansat mai mulți kilometri. Războiul din Ucraina ar putea dura doi ani. Conducătorul grupului de mercenari Wagner estimează că forţele ruse nu ar putea prelua mai devreme controlul total asupra regiunilor separatiste din Doneţk. Militarii ucraineni opun o rezistenţă crâncenă, iar pierderile de vieţi omeneşti sunt tot mai mari de ambele părţi. Preşedintele Zelenski cere cu insistenţă avioane, dar până acum doar Slovacia a anunţat că e gata să negocieze livrarea de aeronave Mig 29 cu care piloţii ucraineni sunt obişnuiţi. Potrivit unei analize a Ministerului britanic al Apărării, ruşii au peste 800 de morţi pe zi în noua ofensivă din estul Ucrainei. Analiştii militari explică şi din ce cauză: trupele ruse sunt slab pregătite, au tehnică învechită şi suferă de lipsă de coordonare.
Incapabili să lupte coordonat, sute de soldați ruși mor zilnic în Ucraina. Trupele Moscovei folosesc tehnici de luptă din Primul Război Mondial. Mărturiile unor mercenari Wagner
Rușii au început ofensiva în estul Ucrainei, însă au pierderi foarte grele, de peste 800 de morți pe zi, potrivit unei analize a Ministerului britanic al Apărării. Analiștii militari explică aceste pierderi grele prin faptul că rușii au trupe slab pregătite, tehnică învechită și suferă de lipsa de coordonare.
Foşti militari americani şi britanici din trupele de elită îi învaţă pe soldaţii ucraineni tehnici sofisticate de supravieţuire şi de luptă
Se ocupă de pregătirea militarilor ucraineni foști membri ai trupelor speciale din Statele Unite, Marea Britanie alte câteva țări NATO, plus Australia. Este o iniţiativă privată, iar instructajul are loc la o bază secretă de lângă Harkov.
Război în Ucraina, ziua 354 | Lupte crâncene la Vuhledar, sud de Bahmut. Mercenarii Wagner susțin că ar fi cucerit Krasna Hora. Slovacia, gata să negocieze livrarea de aeronave MiG-29 Ucrainei
Războiul din Ucraina ar putea dura 2 ani. Conducătorul grupului de mercenari Wagner a estimat că de această perioadă ar avea nevoie forţele ruse pentru a prelua controlul total asupra regiunillor separatiste din Doneţk. Între timp, la Kiev, preşedintele Zelenski l-a demis pe şeful adjunct al Gărzii Naţionale. Armata germană va începe săptămâna viitoare la baza sa din Munster instructajul militarilor ucraineni în folosirea tancurilor de luptă Leopard 2, a informat revista germană Der Spiegel.
Detaliile vizitei pe care președintele SUA, Joe Biden, o va face în Polonia. Întâlnire cu liderii București 9. Vizita va marca intensificarea eforturilor comunității euroatlantice pentru livrarea rapidă de armamente moderne către Ucraina
Preşedintele Joe Biden vine în Europa şi va fi în Polonia în perioada 20-22 februarie. Anunţul a fost făcut de Casa Albă, care a precizat că preşedintele american se va întâlni cu omologul polonez, dar şi cu lideri din Europa de Est, printre care preşedintele României. Vizita are loc cu puţin timp înainte de împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia.
În Germania au fost descărcate vehicule de luptă Bradley care fac parte din ultimul pachet de sprijin al SUA pentru Ucraina. Lituania încarcă în camioane arme antiaeriene destinate Kievului
Occidentul acţionează nuanţat în privinţa livrărilor de armament în Ucraina. Premierul Poloniei cere statelor din Uniunea Europeană să accelereze livrările înainte să fie prea târziu. Între timp, vehiculele de luptă Bradley promise de Statele Unite au ajuns în Germania. Preşedintele Zelenski spune că Ucraina va continua eforturile pentru a obţine armele de care are nevoie.

