război
Rusia a anunțat că deține controlul asupra combinatului Azovstal, după ce militarii ucraineni care au ținut piept armatei ruse s-au predat. Este prima victorie notabilă a Kremlinului de la începutul ocupației, în condițiile în care rușii nu au reușit să obțină controlul asupra niciunei localități importante, în afară de Mariupol, distrus în proporție de 90 la sută.
Sute de șoferi stau 14 ore în vama Siret, așteptând să intre cu camioanele în Ucraina
Cozi uriașe de autocamioane la vama Siret. Pentru a ieși din țară spre Ucraina, șoferii de TIR așteaptă și mai bine de jumătate de zi. Traficul s-a intensificat foarte mult in ultima perioadă, din cauza războiului, iar transportatorii au tot mai puține rute pe care să le folosească. Politiștii de frontieră spun că lucrează la capacitate maximă, însă controalele sunt efectuate de mai multe autorități. Astfel, timpul cumulat este de peste 14 ore.
VIDEO Protest pe covorul roşu de la Cannes faţă de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina
O femeie a apărut vineri pe covorul roşu de la Cannes şi s-a dezbrăcat în semn de protest faţă de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina, informează site-ul France24.com şi AFP, scrie Agerpres.
Creştere uşoară a numărului ucrainenilor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară vineri a crescut cu 0,1% faţă de ziua precedentă, informează Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Volodimir Zelenski: Numai diplomaţia va pune capăt războiului în Ucraina
Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin mijloace "diplomatice", a asigurat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce negocierile dintre Moscova şi Kiev sunt în impas, informează Agerpres, care citează France Presse.
Rusia susţine că a distrus un "important" transport de arme occidentale către Ucraina
Ministerul Apărării rus a declarat sâmbătă că forţele sale au distrus un important transport de arme furnizate de Occident în nord-vestul Ucrainei, informează Agerpres, care citează France Presse.
Marea Britanie vrea să trimită armament modern în Republica Moldova pentru a o proteja de ameninţarea Rusiei
Marea Britanie vrea să trimită armament modern în Republica Moldova pentru a o proteja de ameninţarea invaziei Rusiei, scrie The Telegraph, citând-o pe Liz Truss, ministrul de externe, relatează sâmbătă Agerpres, care citează Reuters.
Aprovizionarea Finlandei cu gaze naturale din Rusia a fost întreruptă sâmbătă
Rusia a oprit sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda, potrivit unui comunicat al companiei energetice de stat finlandeze Gasum. Compania se pregătea pentru o astfel de situație și nu vor exista întreruperi ale rețelei de transport sau ale furnizării de gaze în următoarele luni, a adăugat el. Gasum va reveni la aprovizionarea cu gaz din alte surse pentru a-și deservi stațiile de alimentare, se arată în comunicat.
Război în Ucraina, ziua 87. Rusia interzice intrarea în țară a 963 de americani, inclusiv președintelui Biden. Gara Kramatorsk a fost atacată de pe teritoriul ocupat de ruși.
Rusia susține că ultimii luptători ucraineni de la uzina de oțel Azovstal din Mariupol s-au predat. Era ultima rezistență a apărării Ucrainei în orașul de altfel ocupat de ruși. Ucraina nu a confirmat încă afirmațiile Rusiei, care, dacă sunt adevărate, ar marca o victorie militară simbolică pentru Moscova. Luptele grele continuă în estul Ucrainei. După un atac cu rachetă asupra unui centru cultural din orașul Lozova, opt persoane au fost rănite, printre care şi un copil de 11 ani.

