război
Cel puţin trei persoane au fost rănite vineri într-un atac rusesc asupra oraşului Dnipro, în zona central-estică a Ucrainei, care a lovit un bloc de apartamente, a anunţat ministrul ucrainean de interne, Igor Klimenko, conform AFP şi Reuters.
SUA vor transfera Curţii Penale Internaţionale informaţii despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, a însărcinat guvernul american să înceapă să transmită Curţii Penale Internaţionale (CPI) informaţii despre crimele de război comise de trupele ruse în Ucraina, a declarat joi pentru agenţia EFE un responsabil de la Washington.
Rusia a notificat Bulgaria că va efectua manevre militare în Marea Neagră
Rusia a notificat Bulgaria asupra stabilirii unei zone de alertă temporară în Marea Neagră, care include şi o parte din zona economică exclusivă a Bulgariei, întrucât forţele navele ruse vor desfăşura exerciţii în acel perimetru, au declarat joi pentru agenţia EFE reprezentanţi ai Ministerului Apărării de la Sofia.
Putin confirmă că este în desfăşurare o nouă contraofensivă ucraineană
Vladimir Putin a admis joi că armata ucraineană a lansat o nouă contraofensivă în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, susţinând însă că până la ora actuală aceasta a eşuat la fel precum cea lansată de Kiev la începutul lunii iunie, în timp ce responsabili militari ucraineni vorbesc despre succese tactice şi înaintări graduale reuşite de trupele Kievului pe frontul de sud odată cu intrarea contraofensivei într-o nouă fază.
Un militar rus, arestat pentru tentativă de atentat asupra unei nave din Flota Mării Negre
Rusia a arestat un militar care activa în forţele sale navale şi ar fi pus la cale, în colaborare cu Ucraina, care-l recrutase, un atac asupra unei nave militare ruse din Flota Mării Negre echipată cu arme de înaltă precizie, a anunţat joi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Putin promite livrări gratuite de cereale către şase ţări africane "în următoarele luni"
Preşedintele rus Vladimir Putin a deschis joi summitul Rusia-Africa, organizat la Sankt Petersburg (nord-vest), promiţând să livreze cereale cu titlu gratuit către şase ţări africane "în următoarele luni", în pofida sancţiunilor occidentale care, potrivit lui, au îngreunat exportul de cereale şi îngrăşăminte al Rusiei, potrivit AFP, EFE şi Reuters.
Contraofensivă ucraineană în zona Zaporojie. La Bahmut rușii bat în retragere
Ruşii pregătesc nave și avioane pentru a bloca mai multe regiuni ale Mării Negre în contextul retragerii Moscovei din Pactul cerealelor. Agenția de presă UNIAN, care citează surse militare, scrie că rușii au scos pe cer bombardierele strategice.
CNN: Ucraina a lansat o ofensivă majoră în regiunea Zaporojie şi ar fi străpuns pe alocuri prima linie defensivă a trupelor ruse
Ucraina a lansat o ofensivă majoră în regiunea Zaporojie, la sud de oraşul Orehovo (Orihiv), potrivit unor oficiali şi bloggeri militari ruşi, citaţi miercuri de CNN.
Flota rusă de la Marea Neagră pregăteşte blocada, potrivit Ministerului Apărării britanic
Flota rusă de la Marea Neagră se poziţionează pentru blocada porturilor ucrainene după ce Moscova a suspendat un acord internaţional pentru transportul cerealelor, potrivit unor analişti britanici din domeniul apărării, informează miercuri dpa.

