război
Turcia a lansat marţi un apel către Rusia şi Ucraina la încetarea focului, apel ce intervine înainte de o întâlnire preconizată în cursul săptămânii la Astana (capitala Kazahstanului) între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, potrivit AFP.
Finlanda cere populaţiei sale să-şi procure tablete de iod
Autorităţile finlandeze au cerut marţi populaţiei cu vârsta sub 40 de ani să achiziţioneze tablete de iodură de potasiu ca măsură preventivă în cazul unui risc de radiaţii nucleare, transmite agenţia EFE.
Bombardamentele Rusiei asupra oraşelor ucrainene ar putea încălca legile războiului (OHCHR)
Bombardamentele ruse de luni asupra mai multor oraşe din Ucraina ar putea constitui încălcări ale legilor războiului, a apreciat marţi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR).
Rachete rusești deasupra Republicii Moldova. Sfidarea din aer. Analiza specialiștilor militari
Trei rachete rusești care ținteau Ucraina au trecut pe deasupra Republicii Moldova. Și Forțele Aeriene române au detectat aceste rachete în cadrul misiunilor de supraveghere pe care le efectuează zilnic. Autoritățile de peste Prut l-au convocat la sediul Ministerului de Externe pe ambasadorul rus la Chișinău și consideră că aceste operațiuni au pus în pericol securitatea Republicii Moldova.
Rusia plănuia atacul masiv cu rachete încă de la începutul lunii octombrie, anunță serviciile de informaţii ucrainene. Kuleba: "Putin nu are nevoie să fie provocat pentru a comite crime odioase"
Rusia plănuia atacul masiv cu rachete, pe care l-a efectuat luni asupra Ucrainei, încă de la începutul lunii octombrie, astfel încât acesta nu reprezintă un răspuns la explozia de sâmbătă de pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, a declarat luni Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), citată de agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.
Iohannis: Condamn cu fermitate atacurile oribile ale Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, luni, "cu fermitate", atacurile cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina.
Stoltenberg reiterează sprijinul NATO pentru Ucraina şi condamnă atacurile ruseşti asupra infrastructurii civile
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a reiterat luni sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru Ucraina şi a condamnat atacurile ruseşti asupra infrastructurii civile, după o discuţie cu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, potrivit DPA şi Reuters.
Comisia Europeană prelungeşte măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina
Măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina vor fi prelungite până cel puţin în martie 2024, a anunţat luni Comisia Europeană, potrivit DPA.
Comisia Europeană: Utilizarea spaţiului aerian al ţărilor vecine pentru a ataca Ucraina este inacceptabilă
Utilizarea spaţiului aerian al ţărilor vecine pentru a ataca Ucraina este inacceptabilă, a declarat luni Comisia Europeană, după ce Republica Moldova a denunţat folosirea spaţiului său aerian în atacuri ruseşti asupra asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene luni dimineaţa, transmite Reuters.

