Reconsolidare cu scandal. Proprietarii unui bloc cu bulină acuză Primăria Capitalei că nu are avize

Mai mulți bucureșteni care locuiesc într-un imobil cu bulină intrat recent în programul de reconsolidări al Primăriei Generale acuză municipalitatea că face abuzuri. Lucrările ar fi început fără ca ei să își dea acordul și în lipsa tuturor avizelor necesare. Locatarii se plâng și că vor fi mutați din locuințe împotriva voinței lor. Reprezentanții primăriei resping toate aceste acuzații.