rectificare bugetara 2018
Scandalul despre promovarea rectificării bugetare fără aviz CSAT se prelungeşte. Miniştrii Finaneţelor şi Justiţiei au fost la Palatul Cotroceni unde însă nu au avut discuţii cu Klaus Iohannis. Au fost primiţi de consilieri.
Klaus Iohannis invită mâine Guvernul la Cotroceni, pe tema rectificării bugetare. Premierul a anunțat însă că este în vizită la Regele Spaniei. Vor merge miniștrii E.Teodorovici și T.Toader
Președintele Klaus Iohannis a transmis premierului și Guvernului invitații la Palatul Cotroceni, pentru ziua de mâine, ora 11.30. Tema discuției ar fi rectificarea bugetară. Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că mâine se va afla în Spania, unde este primită în vizită de Regele Spaniei, Felipe. Primul ministru este însoțit și de vicepremierul Paul Stănescu și de miniștrii Afacerilor Externe, ai Apărării, ai Mediului de Afaceri și ai Fondurilor Europene.
Situație fără precedent în ceea ce privește rectificarea bugetară propusă de Guvern, după ce Klaus Iohannis a suspendat ședința CSAT care discuta reîmpărțirea banilor pentru instituțiile de securitate
Președintele țării a suspendat ședința CSAT în care s-a discutat despre reîmpărțirea banilor pentru Servicii și ministerele Apărării și Internelor. Klaus Iohannis a anunțat că nu s-a ajuns la consens, așa că nu s-a dat niciun aviz. Și așteaptă de la Guvern un nou proiect. Suspendarea nu are temei legal, i-a dat replica ministrul Finanțelor, care a avertizat că vor fi blocaje la pensii și salarii, investiții și tratamente pentru bolnavi.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici: Cerem desecretizarea ședinței CSAT
Guvernul solicită desecretizarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de marţi, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Acesta a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că a suspendat ședința CSAT de astăzi, din cauză că au fost tăiate semnificativ fondurile mai multor instituții de securitate națională.
Klaus Iohannis: Guvernul a tăiat semnificativ din fondurile unor instituții de securitate. Nu s-a putut obține consens pentru rectificarea bugetară. Am suspendat ședința CSAT
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a suspendat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) după ce nu s-a putut obține consens, în cadrul Consiliului, pentru rectificarea bugetară. "Guvernul a propus tăieri semnificative la multe instituții importante din zona securității naționale. Acest lucru nu a fost explicat", a spus șeful statului, într-o declarație de presă după ședința CSAT. TVR 1 a transmis LIVE declarațiile președintelui, acestea pot fi urmărite în secțiunea VIDEO.
Ședință CSAT, pentru rectificarea bugetelor instituțiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit astăzi, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. Cea mai importantă discuţie va fi pe seama propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru acest an. Aseară ministrul Finanţelor a anunţat că merge la Cotroceni cu un nou proiect, modificat faţă de cel de la începutul lunii august, care prevede alocări suplimentare pentru STS, SIE și SPP.

