Război în Ucraina, ziua 220 | Peste 20 de civili ucraineni, uciși în regiunea Harkov. Confirmare: Liman nu mai este al rușilor. Directorul centralei nucleare Zaporojie, răpit

Ruşii fug din localitatea Liman din Doneţk, la o zi după ce Putin a semnat anexarea unilaterală a teritoriului. Era un important punct strategic pentru forţele ruse şi una dintre ultimele localităţi ocupate din Doneţk. Între timp, oficialii de la Kiev acuză Rusia de un nou masacru - 20 de civili, din care jumătate copii, au fost găsiţi morţi lângă Harkov. Trupele ruse sunt acuzate şi de răpirea directorului centralei de la Zaporojie.

Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene: Alegerea oamenilor a fost auzită, Rusia nu-i va trăda. Îi cerem Kievului să oprească focul

Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa negocierilor. Este cea mai gravă escaladare a războiului Rusiei în Ucraina, a declarat secretarul general al NATO. Ceremonia de anexare ilegală a celor 4 regiuni a avut loc la Moscova. TVR Info a transmis LIVE evenimentul.

Război în Ucraina, ziua 218: Putin semnează vineri anexarea regiunilor ucrainene ocupate. Ucrainenii, pe punctul să recâștige orașul Lîman. Putin dă vina pe Occident pentru războiul pe care l-a declanșat în Ucraina

Federatia Rusă se pregătește să anexeze oficial cele patru regiuni din Ucraina: Donețk, Luhansk, Zaporojie si Herson. Ceremonia va avea loc mâine, in Piața Roșie din Moscova, unde se fac pregătiri intense: se instalează panouri video gigantice și se montează tribune. Presedintele Vladimir Putin va semna anexarea decisă - spune Kremlinul. UE plănuiește noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru a „face Kremlinul să plătească” pentru escaladarea războiului cu Ucraina; Moscova este pregătită să anexeze regiunile Ucrainei după „referendumuri”.