Război în Ucraina, ziua 27 | Mai multe orașe din Ucraina mai au alimente doar pentru 3-4 zile

„Suntem pe punctul de a supraviețui războiului", a susţinut astăzi Zelenski, în Parlamentul Italiei, avertizând în acelaşi timp că Rusia are de gând să invadeze şi alte ţări europene. 2.389 de copii ucraineni au fost „mutați ilegal” din teritoriile controlate de Rusia din regiunile Lugansk și Donețk și duși în Rusia, potrivit Ambasadei SUA de la Kiev. Forțele ruse se află acum în interiorul orașului asediat Mariupol, unde peste 200.000 de oameni suferă de foame și frig.

România, loc sigur pentru sportivii ucraineni. Hocheiști din mai multe regiuni, găzduiți la Brașov. Fost baschetbalist, antrenor tehnic la Sibiu

Mai mulți sportivi ucraineni care nu se mai pot antrena în țara lor din cauza războiului vin în România să-și continue carierele construite cu atâta efort. Tineri hocheiști din mai multe regiuni ale Ucrainei vor fi găzduiți la Brașov. Un fost jucător internațional de baschet s-a integrat într-un club sportiv din Sibiu și este deja antrenorul tehnic al echipei.

Proiecte ale inginerilor IT din Ucraina vor fi preluate de companii din România şi Polonia, care sunt pregătite să îi angajeze pe informaticienii din ţara vecină

Războiul a pus lacătul pe uşă unei industrii care a ridicat Ucraina în ultimii ani. Firmele de IT s-au închis. Proiectele au fost abandonate, iar programatorii au plecat. Multe proiecte ale inginerilor IT din Ucraina vor fi preluate de companii din România şi Polonia, care sunt pregătite să îi angajeze pe informaticienii din ţara vecină.

Prima zi de școală în România pentru peste 200 de copii refugiați. "Sunt atât de mulți copii care mor acasă, în Ucraina, dar acești copii de aici sunt în siguranță acum și ceea ce putem face este să le oferim educație"

Peste 200 de elevi ucraineni au retrăit astăzi, într-un fel, prima zi de școală. Departe de război, de frică și de pericol. Colegiul "Mihai Viteazul" din Capitală le-a oferit 8 săli de clasă în care să învețe tot de la profesori ucraineni. Cei mici au pășit veseli în noua școală, dar părinții lor sunt, deopotrivă, fericiți și foarte triști.

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ZIUA 26 | Ucraina a respins apelurile Rusiei de a preda orașul Mariupol. Rușii au deschis focul asupra unor civili din Herson care protestau pașnic. Cel puțin opt morți, după ce un mall din Kiev a fost bombardat

Ministerul rus de externe l-a convocat pe ambasadorul SUA la Moscova pentru a-l avertiza că există riscul ruperii relaţiilor diplomatice. Între timp, președintele Zelenski le-a cerut europenilor, în special germanilor, să înceteze orice tip de comerț cu Moscova. În a 26-a zi a războiului, Ucraina a respins apelurile Rusiei de a preda orașul port Mariupol, unde locuitorii sunt asediați și traversează o criză umanitară fără precedent. Armata rusă a atacat cu rachete un centru comercial din Kiev și cel puțin 8 persoane și-au pierdut viața. Forţele ruse, care avansează spre Kiev dinspre nord-est, nu au mai progresat, iar cea mai mare parte a trupelor se află la 25 de kilometri de centrul capitalei Ucrainei. Primarul Kliciko a anunţat o nouă interdicţie de deplasare la Kiev până miercuri dimineața. Rușii au deschis focul și asupra unor civili din Herson care protestau pașnic. A fost atacată pentru prima dată și Odesa, oraș-port la Marea Neagră. Noi negocieri de pace au loc luni între delegațiile rusă și ucraineană.