refugiaţi Ucraina
Sunt pline și vămile din Republica Moldova, iar guvernul de la Chișinău a deschis un centru unic de gestionare a crizei, pentru a putea face față valului mare de refugiați. Drama acestor oameni e de nedescris. Îi macină frica, durerea și incertitudinea. Peste 30.000 de ucraineni primesc în aceste momente sprijinul basarabenilor.
O femeie refugiată din Ucraina a murit în Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei de la Palanca, după o călătorie de 50 de ore. Mii de ucraineni caută refugiu
Zeci de mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, în cele 4 zile de război. La Palanca, cel mai apropiat punct de frontieră de Odessa, ucrainenii primesc ajutor din partea voluntarilor, imediat ce intră în Republica Moldova.
Fugari din calea războiului. Exodul ucrainenilor prin vămile românești. Mobilizare impresionantă a autorităților și voluntarilor
Refugiaţii din Ucraina au continuat să intre în România. Fie că doar tranzitează sau rămân câteva zile până îşi clarifică situaţia, toţi ucrainenii care ajung la noi au parte de sprijin. Au plecat cu teamă, dar şi cu speranţa că vor fi mai în siguranţă departe de casă. Autorităţile au ridicat tabere de corturi pentru refugiaţi în cele mai aglomerate puncte de la frontiera cu Ucraina. Corespondenții TVR sunt în aceste locuri și transmit, în Ediții Speciale.
Mulţi studenţi indieni, blocaţi în Odessa şi în alte zone din estul Ucrainei. Îngroziţi de război, tinerii cer sprijin să ajungă aproape de graniţa cu România
În războiul din Ucraina sunt prinşi la mijloc şi cetăţeni străini care se află la lucru sau la studii în ţara vecină. Sute de indieni au reuşit să ajungă în România şi au fost repatriaţi în India, de dimineaţă, cu mai multe zboruri de pe aeroportul "Henri Coandă". Mulţi studenţi indieni sunt încă blocaţi în Odessa şi în alte zone din estul Ucrainei. Îngroziţi de război, tinerii cer sprijin să ajungă aproape de graniţa cu România.
"Toate femeile şi-au lăsat soţii singuri, ca să meargă la război. Şi soțul meu la fel şi nu știm dacă îl vom mai vedea". Cei mai mulți refugiați din Ucraina care au intrat în România sunt femei și copii
Poveşti impresionante ajung de pe front în România odată cu oamenii care fug din calea războiului. Tot mai mulți ucraineni intră în țara noastră. Și cum mulți refugiați nu se opresc la noi, ci merg mai departe în vestul Europei, se aglomerează și vămile de la ieșirea din țară. În Botoșani și Suceava încet, încet, hotelurile sunt tot mai pline. Iar oamenii de afaceri și asociațiile de voluntari oferă la rândul lor cazare, inclusiv în locuințe particulare.
"Mi-e groază de ce se poate întâmpla". Ucrainenii din România sunt îngrijorați de soarta rudelor și prietenilor
Lacrimi, temeri și multă durere printre ucrainenii care sunt stabiliți în România. Se gândesc cu inima strânsă la familiile rămase peste graniță și se roagă pentru viețile lor. Jurnaliștii TVR au stat de vorbă cu unii dintre ei și le-au spus că au reușit să vorbească cu cei dragi de dimineață, însă după atacuri nu au mai putut să ia legătura cu ei.
EXCLUSIV Mărturii din inima Kievului: De la ora 5.00 toată Ucraina nu mai doarme. Încercăm să ne păstrăm calmul, însă mulți oameni părăsesc orașul
Experienţa unui război lasă urme adânci și schimbă radical destine. O familie de ucraineni, care a mai trecut în 2014 prin acest coșmar și care acum este prinsă în Kiev, a stat de vorbă cu jurnalista TVR Diana Dumitrașcu. Cei doi soți și-au luat atunci copiii și au fugit din Lugansk în România. Au învățat că esențial este să pleci cât mai repede și cât mai departe de conflict. Mărturiile lor, în exclusivitate pentru TVR, în materialul următor.
Testarea refugiaţilor din Ucraina, o prioritate. Demersuri legislative de exceptare de la măsurile de carantinare, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Testarea covid a refugiaților din Ucraina va fi prioritară și este necesară inițierea unor demersuri legislative pentru ca aceștia să fie exceptați de la carantinare şi completarea formularului electronic, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la Radar Geopolitic: Putem gestiona problema refugiaților. Nu există niciun indiciu ca acest conflict să se dezvolte în zona NATO
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a explicat, la emisiunea Radar Geopolitic, de pe TVR 1, că, în cadrul ședinței CSAT de astăzi, au fost stabilite detalii legate de gestionarea unor posibile efecte colaterale, inclusiv fluxuri de refugiați.

