La coadă, în frig, pentru decontarea cazării refugiaților ucraineni. În județul Constanța, documentele nu pot fi depuse online

Sute de constănţeni care adăpostesc refugiați ucraineni au stat câteva ore în frig pentru a depune documentele necesare decontării serviciilor de cazare de către statul român. Oamenii susțin că situația se repetă lunar pentru că, în Constanța, nu pot face demersurile online. În județul de la malul mării sunt cazați aproape 8.000 de ucraineni fugiți din calea războiului.

Refugiații ucraineni din Timișoara s-au înscris la Fabrica lui Moș Crăciun. Aceștia modelează jucării care vor fi daruri prețioase în preajma sărbătorilor de iarnă pentru copiii fără posibilități materiale

Refugiații ucraineni din Banat pregătesc daruri pentru copiii defavorizați din Timiș. În semn de mulțumire pentru ajutorul primit de la localnici, aceștia modelează jucării care vor ajunge la micuți în perioda sărbătorilor de iarnă, prin proiectul "Fabrica lui Moș Crăciun".

O zi de bucurie pentru refugiaţii ucraineni din Cluj

Refugiații ucraineni stabiliţi în Cluj își vindecă rănile alături de comunitate. Voluntarii unei asociaţii locale i-au primit cu braţele deschise pe oamenii nevoiţi să înceapă o nouă viaţă departe de ţara lor. Încet, încet s-au integrat în societate, motiv pentru care în aceste zile au sărbătorit împreună de cei care le sunt alături zi de zi și îi fac să uite de durere.

Nou punct de trecere a frontierei: Vicovu de Sus - Crasna. Denys Shmyhal: Vizăm deschiderea altor 7 puncte la granița noastră. N. Ciucă: Prin infrastructura din România au fost exportate peste 6,5 milioane de tone de grâne din Ucraina

Joi a fost inaugurat un nou punct de trecere a frontierei între România și Ucraina. Punctul vamal de la Vicovu de Sus, din judeţul Suceava, este primul inaugurat din toate țările membre UE de când a început războiul în Ucraina. La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă şi omologul ucrainean, Denys Shmyhal.

Țările din Europa de Est se pregătesc pentru un nou val de refugiaţi ucraineni

Țările din Europa de Est se pregătesc să redeschidă centrele de primire a refugiaţilor și își refac stocurile de alimente în așteptarea unui posibil nou val de ucraineni, în contextul în care iarna se apropie, iar Rusia vizează rețeaua electrică și centralele de încălzire din Ucraina, transmite The Guardian.

Din 2023, refugiaţii ucraineni aflaţi în centre din Polonia vor fi nevoiți să achite o parte din costuri

Ministerul de Interne din Polonia a anunţat miercuri că, începând de anul viitor, refugiaţii ucraineni care trăiesc în centrele de primire din această ţară vor trebui să înceapă să achite o parte din costurile întreţinerii lor, transmite EFE, preluată de Agerpres. Excepţii de la această regulă se aplică minorilor, femeilor însărcinate, pensionarilor şi persoanelor fără venituri.

Guvernul de la Kiev le recomandă ucrainenilor refugiaţi să rămână peste iarnă în străinătate. Cei care nu au plecat primesc sprijin de la întreprinzătorii care produc sobe de mici dimensiuni

Guvernul de la Kiev le recomandă ucrainenilor refugiaţi să rămână peste iarnă în străinătate din cauza situaţiei energetice. Rusia terorizează populaţia civilă cu bombardamentele asupra infrastructurii vitale şi există riscul ca iarna să fie foarte grea şi din această perspectivă. Cei care nu au plecat până acum din Ucraina primesc sprijin de la întreprinzătorii care produc sobe de mici dimensiuni.

Război în Ucraina, ziua 238 | Putin declară legea marțială în regiunile anexate ilegal.

Vladimir Putin a decretat legea marţială în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal. Legea intră în vigoare de la miezul nopţii, iar asta îi va permite să restricţioneze circulaţia în zonă, să instituie controale drastice la obiectivele de infrastructură şi să evacueze populaţia spre aşa numitele zone sigure. Un consilier al liderului de la Kiev a declarat pe reţelele de socializare că legea marţială nu e decât o pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţilor din Ucraina. Noul comandant al Armatei ruse în Ucraina a anunțat că civilii sunt "relocați" din orașul Herson, descriind situația militară ca fiind "tensionată". Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunţat că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât "mai multe rachete ruse" deasupra Kievului. O purtătoare de cuvânt a UE a anunţat că blocul comunitar a adunat dovezi care arată că dronele folosite de Rusia împotriva Ucrainei au fost furnizate de Iran.