TVR, martor al istoriei. Regina-Mamă Elena va fi reînhumată alături de fiul ei, Regele Mihai, la Curtea de Argeș. Filmul primei zile a ceremoniilor

Momente istorice pentru România. Dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, se împlinește. După 71 de ani de exil, Regina-Mamă Elena s-a întors acasă. Osemintele au fost aduse în țară de o aeronavă militară. Zeci de oameni de toate vârstele au așteptat emoționați, cu flori albe în mâini, sosirea sicriului la Palatul Elisabeta și, mai târziu, la Curtea de Argeș. Ceremonia de reînhumare va avea loc sâmbătă. Televiziunea Română este partener oficial al acestor evenimente istorice.

Viața în exil a Reginei-Mamă Elena. După 71 de ani, mama Regelui Mihai se întoarce acasă

Regina Mamă Elena s-a reîntors acasă după 71 de ani de exil. S-a stins în urmă cu 37 de ani în Elveţia. Se va putea odihni în pământ românesc, la Curtea de Argeş, alături de fiul ei şi de ceilalţi regi ai României. Este un act de reparaţie morală şi istorică, mai ales că Elena, fiică, soţie şi mamă de regi a stat mereu cu demnitate în umbra lor, dar le-a fost un real sprijin în momentele grele ale istoriei. În exil, Regina Elena a continuat să dăruiască, a fost iubită şi a murit împăcată cu ceea ce i-a dat destinul.

Regina Mamă Elena a fost filmată prima oară în România în octombrie 1920, la Brașov. Imagini inedite, care nu au mai fost difuzate până acum

Regina Mamă Elena a murit în urmă cu 37 de ani, în Elveția, în timp ce se afla în ultimul exil. Este una dintre reginele României a cărei memorie nu a fost recuperată după 1989, deşi este singura regină a Europei care a fost declarată "drept între popoare" de Institutul Yad Vashem, după ce a salvat mii de evrei. Televiziunea Română începe o campanie de reportaje care vor fi difuzate până în 20 Octombrie, din care vom afla adevărata poveste a Reginei Elena, ceea ce ne-a lăsat ea până astăzi şi nu se ştie. Sunt imagini deosebit de preţioase, inedite, din România şi din străinătate, care nu s-au mai difuzat până astăzi, unele dintre ele filmate chiar de Regele Mihai.

Stiloul Regelui Mihai, licitat pentru a ajuta cultura

A fost lansat stiloul Regelui Mihai, un omagiu adus celui mai iubit monarh al României. O hologramă a reprodus semnătura Majestăţii Sale, de parcă ar fi scris-o cu noul stilou din aur însuși Regele. 300 de astfel de instrumente de scris îi vor purta numele şi vor povesti întregii lumi cine a fost Majestatea Sa.

Dictatura regală. Carol al II-lea a fost nevoit să renunțe la tron după ce România Mare e ciopârțită

Cei 10 ani de domnie ai lui Carol al II-lea au fost plini de lupte politice, de scandaluri şi asasinate. Lumea se pregătea pentru Al Doilea Război Mondial, peste tot în Europa apăreau dictaturi. Iar Carol a mers şi el pe aceeaşi cale, a regimurilor totalitare. Finalul domniei este marcat de dictatura personală, dar şi de pierderea, în câteva luni, a unei treimi din teritoriu.