regina
Oamenii politici din întreaga lume au transmis mesaje de condoleanţe la dispariţia Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Şi Papa Francisc a transmis Familiei Regale o telegramă în care îşi exprimă regretul pentru dispariţia Reginei şi compasiunea pentru Familia Regală şi poporul britanic.
O viață dedicată Regatului Unit. Presa din întreaga lume onorează memoria Reginei Elisabeta a II-a
Presa din întreaga lume onorează memoria Reginei Elisabeta a II-a, iar jurnaliștii din întreaga lume scriu despre discreția, echilibrul, dar și modernitatea care au însoțit lunga sa domnie. Articolele din presa internațională vorbesc și despre ținutele sale colorate, care i-au dat o imagine unică printre monarhii lumii.
Suverana britanică, verișoara regelui României. Regina Elisabeta a II-a a fost prima care i-a oferit o reşedinţă Regelui Mihai după ce a fost obligat să abdice
Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii a avut un rol special în viaţa Familiei Regale a Românei cu care se înrudeşte şi pe care a sprijinit-o în exil. Aseară, în comunicatul dat de Familia Regală a României, Majestatea Sa Margareta spune că "Regina Elisabeta a II a a fost, de-a lungul vieţii, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală şi curaj, un far luminos". Verişoară a Regelui Mihai atât din partea mamei, cât şi a bunicii, suverana britanică a fost prima care i-a oferit o reşedinţă suveranului României, obligat să abdice. După Revoluţie, Regele Mihai i-a cerut sprijinul pentru integrarea României în NATO şi UE.
Care sunt schimbările pe care le va cunoaşte Regatul Unit cu un nou monarh
De la o nouă figură pe timbrele şi monede, până la schimbarea versurilor imnului naţional, Marea Britanie va cunoaşte schimbări după moartea reginei Elisabeta a II-a şi ascensiunea la tron a fiului său, prinţul Charles. Reuters prezintă câteva aspecte ale vieţii de zi cu zi care vor fi diferite.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii: Deplângem profund plecarea unei suverane prețuite și a unei mame mult iubite
Prințul Charles a devenit Rege al Marii Britanii, sub titulatura de Charles al III-lea, după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a. Noul suveran a transmis un mesaj joi seara.
Ultima imagine cu Regina Elisabeta a II-a în viață
Ultima imagine cu regina Elisabeta a II-a în viață a fost surprinsă marți când suverana Marii Britanii s-a întâlnit cu noul premier.
Reacții după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Premierul britanic: Suntem o societate și o națiune modernă datorită Reginei. Iohannis: Este un simbol al loialității și angajamentului față de serviciul public
Regina Elisabeta a II-a a murit joi, în castelul Balmoral din Scoția, la 96 de ani. Este cel mai longeviv monarh britanic, suverana aniversând în acest an 70 de ani de domnie, Jubileul de Platină. Mesaje de condoleanțe au venit din întreaga lume pentru suverana care a fost deosebit de iubită, de la familii regale, premieri, șefi de stat, până la Vladimir Putin.
Prințul Charles devine Regele Charles al III-lea. Care este protocolul după moartea Reginei
În urma veștii triste despre moartea Reginei la vârsta de 96 de ani, a fost pus în aplicare un plan de lungă durată numit Operațiunea London Bridge - Podul Londrei. Acesta stabilește exact ce se va întâmpla în următoarele 10 zile, inclusiv locul în care va fi sicriul ei, pregătirile pentru înmormântare și ce va implica prima săptămână a lui Charles, care devine Regele Charles al III-lea, imediat după a moartea Reginei.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit. 70 de ani de domnie, o viață dedicată serviciului public
Palatul Buckingham a anunțat joi seara că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la castelul Balmoral din Scoția. Suverana împlinise 96 de ani la 21 aprilie, iar în februarie 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie.

