Campania de vaccinare împotriva coronavirusului: Încă o zi cu peste 100 de mii de persoane imunizate

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 104.754 de doze de vaccin, dintre care 86.158 Pfizer, 7.407 Moderna, 7.178 AstraZeneca şi 4.011 Johnson & Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Când scăpăm de mască? Preşedintele Societății de Epidemiologie: Ținta va fi pusă în practică în funcție de situația de ansamblu. În Israel măsurile au fost luate când s-a ajuns la o rată de vaccinare de 50%

Joi dimineață, premierul Florin Cîțu a anunțat că de la 1 iunie se va sta fără mască pe plajă, cu condiţia distanţării între şezlonguri. Ministrul Sănătății a declarat miercuri seară, la TVR, că data de 1 august este una fezabilă pentru renunțarea la mască în spații deschise și în locuri neaglomerate. Când scăpăm totuși definitiv de masca sanitară? Experții sunt cei care vor da verdictul final. Subiectul a fost dezbătut în Ediție specială, la TVR, cu prof. dr. Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog şi preşedintele Societății Române de Epidemiologie.

Maraton de vaccinare în spitalele militare din țară, fără programare. ”Vrem să facem neapărat pasul ăsta spre revenirea la normalitate”, ”Vreau să mă duc în afară”, ” Am mai făcut vaccinuri și nu ne este frică”

Ministerul Apărării a început o amplă campanie de vaccinare. Timp de o săptămână, oricine se poate vaccina fără programare la unul dintre cele 56 de centre organizate în cadrul spitalelor și unităților militare din subordinea ministerului.

Vaccinarea anti Covid în cabinetele medicilor de familie a început timid

Anunțată ca o nouă etapă în campania de vaccinare, administrarea serului anti Covid în cabinetele medicilor de familie pare mai dificilă decât se așteptau chiar și autoritățile. Zeci de mii flacoane de Johnson & Johnson au fost împărțite în țară dar nu și în toate cabinetele medicilor înscriși în campanie. Nici măcar în Capitală nu s-a putut vaccina vreo persoană. Acest vaccin nu s-a mai administrat până acum în România.