Noaptea Oscarurilor. Nume grele ale cinematografiei mondiale și cursa pariurilor

A început numărătoarea inversă până la startul celei de a 91-a ediţii a premiilor Academiei Americane de Film. Va fi o noapte magică, promit organizatorii care speră ca spectacolul pregătit în acest an să readucă audienţa în top. Pentru prima oară, gala premiilor Oscar nu va avea un prezentator. Se ştie deja că vor urca pe scenă legendarii trupei Queen cu noul solist Adam Lambert şi cam atât.

COOLTURA: Regizor de Cannes la București. Carlos Reygadas: Îmi place că românii conștientizează partea grea a vieții. Foarte des transformă asta în umor

Facem cunoștință cu regizorul mexican Carlos Reygadas. Câștigător al premiului de regie la Cannes în 2012, cu filmul Post Tenebras Lux, el e invitatul special al festivalului Filme de Cannes la București. A făcut studii de drept, și-a lucrat ca avocat înainte să se apuce de film. Pasionat de artă și filozofie, pune accent în scenariile sale trăiri, mai puțin pe acțiune. A vorbit cu el Loredana Iordache.

“Fotografiem cât mai mult până nu e prea târziu”. “Chipuri, locuri”, un documentar împotriva uitării

Un aparat foto imens dansează pe lângă câmpuri de lavandă, peste coline înverzite, prin satele Franței. Este un camion condus de JR, un tânăr care face fotografii la scară mare, transferate apoi pe ziduri, clădiri, instalații industriale. JR este însoțit de renumita regizoare Agnes Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez. Doi artiști din generații "îndepărtate" una de cealaltă călătoresc împreună într-o aventură a descoperirii de chipuri și de sine. "Visages, Villages" dezvăluie cu tandrețe o micro-lume gingașă, căreia îi dau lacrimile în fața propriului instantaneu alb-negru, lipit pe cărămizi vechi. "Chipuri, locuri" este un elogiu adus vieții ca întreg, carierei unui artist total - Agnes Varda, o lecție prețioasă pentru tinerii artiști și o cheie pentru cei care vor să pătrundă rostul lui "a fi pe planetă". Un documentar luminos, emoționant, nominalizat la premiile Oscar, onorat anul trecut la Festivalul de la Cannes. De vineri, în cinematografe.

A murit regizorul Lucian Pintilie

Regizorul Lucian Pintilie a murit la vârsta de 84 de ani. A fost internat în stare gravă duminică seară, pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Elias din Capitală.

Regizorul Milos Forman a murit la vârsta de 86 de ani

Regizorul de origine cehă Milos Forman, cunoscut mai ales pentru 'Zbor deasupra unui cuib de cuci', 'Amadeus' sau 'Fantomele lui Goya', a murit la vârsta de 86 de ani. S-a stins în pace, înconjurat de cei dragi, așa a anunțat familia.

COOLTURA | Regizorul Alexa Visarion, un căutător în teatru, aniversat la ICR. O pledoarie "Împotriva uitării" și o lecție de mentorat

A propulsat cariere, a montat peste 100 de spectacole și a regizat pelicule care au marcat istoria cinematografului românesc - "Înainte de tăcere", "Înghițitorul de săbii", "Năpasta", "Luna Verde", "Ana"."Împotriva uitării" este îndemnul regizorului Alexa Visarion, aniversat săptămâna aceasta la Institutul Cultural Român.