Olaf Scholz: Cred că este corect ca România să adere la Spațiul Schengen, toate rapoartele spun că România și-a îndeplinit condițiile tehnice. Marcel Ciolacu: Cu toții ne vom implica pentru această provocare sub președinția Spaniei

"Germania susține aderarea României pe deplin si vom relua această poziție, clar, și în viitor. Discutăm cu prietenii și colegii noștri sceptici din Europa, nu doar în cadrul discuțiilor oficiale, ci și în discuții semioficiale", a spus cancelarul german Olaf Scholz la conferința de presă comună pe care a susținut-o marți, cu premierul Marcel Ciolacu. Mai mult, Olaf Scholz a precizat că își dorește ca România să adere la Schengen "anul acesta". Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Republica Federală Germania.

Premierul Landului Bavaria, Markus Söder: Susținem România pe drumul către Schengen. Apreciem austriecii, nu ne înțelegem întotdeauna, o să încercăm să-i convingem să se mai gândească o dată în privința aderării

"Noi susținem România pe drumul său către aderarea la spațiul Schengen. Am văzut eforturile și progresele care s-au făcut, și pentru Europa ar fi bine", a spus luni premierul Bavariei, Markus Söder, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă. "Nu suntem membrii de clasa I și clasa a doua, suntem toți împreună și trebuie să ne sprijinim și vom avea succes doar dacă ne sprijinim, și nu altfel. Apreciem austriecii, desigur, nu ne înțelegem întotdeauna, dar avem o relație foarte bună, sigur că, ca în orice familie, avem păreri diferite, însă o să încercăm să-i convingem să se gândească măcar încă o dată asupra celor care îi rețin să fie de acord cu aderarea", a spus prim-ministrul Bavariei.