Raed Arafat la TVR: S-a atribuit ministrului Sănătății faptul că urmează să-i punem pe toți cei peste 65 de ani în carantină instituționalizată, ceea ce este fals!
"Au apărut foarte multe fake-uri, știri false în rețelele de socializare, s-a atribuit ministrului Sănătății faptul că urmează să punem pe toți care sunt peste 65 de ani în carantină instituționalizată, ceea ce este fals! Alții au ieșit să zică că imediat începem relaxarea și de mâine totul este perfect. Nu este așa! Mai avem o perioadă de trecut prin ea, vine 1 Mai și mesajul de acum către toți este să nu-și planifice activități pentru 1 Mai, activități precum cele pe care le-au planificat în alți ani, adică mers la plajă, mers la grătare etc., pentru că măsurile de restricție vor rămâne valabile și în perioada 1 Mai", a avertizat luni seară, la TVR, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
20 aprilie 2020, 21:41