Președintele Klaus Iohannis anunță la Chișinău un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova. România va furniza până la 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID

Preşedintele Klaus Iohannis a fost în vizită oficială la Chişinău, prima vizită la nivel înalt primită de Maia Sandu după preluarea mandatului de șef al statului, în urma alegerilor din 15 noiembrie. Klaus Iohannis a anunțat că România va furniza Republicii Moldova până la 200 de mii de doze de vaccin împotriva coronavirusului și că va trimite experți în Republica Moldova pentru stabilirea unei strategii de vaccinare.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, anunță demisia Guvernului

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, anunță demisia Guvernului, pentru a putea fi lansată procedura de dizolvare a Parlamentului. Ion Chicu a declarat că va avea o întrevedere cu Maia Sandu pentru a discuta despre activitatea în continuare a Guvernului în exerciţiu.

Republica Moldova: Moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ion Chicu

Deputaţii Platformei Acţiune şi Solidaritate (PAS) au depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Ion Chicu, moţiune semnată şi de deputaţi din Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi din Partidul Democrat (PDM), informează Radio Chişinău şi IPN.md, preluate de Agerpres.

Protest în fața Parlamentului de la Chișinău în timpul dezbaterii unui proiect care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea şefului statului în cea a Legislativului

Sute de oameni au protestat la Chişinău. Sunt nemulţumiţi de un proiect de lege al deputaţilor socialişti care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea şefului statului în cea a Legislativului. La apelul preşedintelui ales, Maia Sandu, manifestanţii s-au adunat în faţa Parlamentului, în timp ce deputaţii dezbăteau proiectul contestat.

Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu și Igor Dodon merg în turul al doilea al prezidențialelor

Maia Sandu, liderul formaţiunii proeuropene Partidul Acţiune şi Solidaritate, şi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, sunt aproape la egalitate, după în primul tur al scrutinului prezidenţial. Potrivit rezultatelor oficiale anunţate după centralizarea a 99,8% din procesele verbale, Maia Sandu şi Igor Dodon vor merge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.