Maia Sandu: “Moldova are prieteni numeroși și puternici, care ne susțin în dorința de a menține pacea și stabilitatea în regiune și pe continent”

Ţările europene nu vor abandona Republica Moldova, iar pacea şi democraţia vor fi protejate. Este mesajul transmis în această dimineață de preşedintele Maia Sandu. Liderul de la Chişinău a anunţat că 50 de şefi de state şi premieri vor participa la summitul Comunităţii Politice Europene care va fi organizat la Bulboaca. Republica Moldova devine pe 1 iunie centrul Europei, a subliniat Maia Sandu.

Oficial rus: Republica Moldova nu dă deocamdată semne că şi-ar dori să revină la dialogul cu Moscova

Rusia pledează pentru relaţii reciproc avantajoase şi de bună vecinătate cu Republica Moldova, dar Chişinăul nu a dat deocamdată semne că ar fi dispus să revină la dialogul cu Moscova, a declarat ministrul rus adjunct de externe Mihail Galuzin într-un interviu acordat vineri canalului de televiziune RT (Russia Today), transmite agenţia de presă oficială rusă TASS. 

Ministrul Apărării din Republica Moldova: Armata nu se înarmează, armata se modernizează. R. Moldova a acordat mai multe loturi de asistență cu titlu de ajutor umanitar Ucrainei, dar nu echipamente militare

Republica Moldova nu a livrat armament, piese de schimb sau tehnică militară în Ucraina de la începerea războiului de agresiune al Federației Ruse, a afirmat categoric, miercuri seară, ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, la emisiunea "Punctul pe AZi", de la TVR Moldova. El a ținut să contracareze ferm orice tentativă de dezinformare pe această temă și a subliniat că ajutorul Republicii Moldova a fost unul umanitar, nu militar. În plus, armata Republicii Moldova este într-un proces de modernizare, nu de înarmare, fiind necesară schimbarea tehnicii care datează din anii 1960-1980, a ținut să precizeze ministrul, în acest context.

Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, la TVR Moldova: În curând, Republica Moldova va avea un nou sistem de apărare antiaeriană

Situația de securitate, dar și amenințările repetate ale Federației Ruse la adresa Republicii Moldova fac ca autoritățile de la Chișinău să ia în calcul investiții în apărare. Potrivit ministrului Anatolie Nosatîi, în curând, Republica Moldova va dispune de un sistem de apărare antiaeriană. Confirmarea a venit în cadrul emisiunii "Punctul pe AZi", de la TVR Moldova.

Punct comun de control la vama Leușeni-Albița. Cozile la intrarea în România dinspre Republica Moldova vor fi semnificativ mai mici

Cozile la intrarea în România dinspre Republica Moldova vor fi semnificativ mai mici, pe la punctul de trecere Leuşeni-Albiţa. Autorităţile de frontieră din cele dou țări fac de azi controale comune care vor scurta timpii de aşteptare, inclusiv pentru transportul de marfă. Pe sensul de intrare în Republica Moldova verificările rămân, însă, la fel că până acum.

ISW: Prigojin, patronul mercenarilor Wagner, încearcă să obțină controlul asupra unui partid din Rusia

Finanţatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, pare că îşi promovează aspiraţiile politice încercând să obţină controlul asupra unui partid politic rus, Rusia Justă – Pentru Adevăr, un partid de stânga considerat pro-Kremlin, condus în prezent de deputatul Serghei Mironov şi care are legături strânse cu socialiştii lui Igor Dodon, partidul fostului preşedinte al Republicii Moldova, relatează Meduza.

Circulația prin punctele de trecere a frontierei în Republica Moldova Costeşti-Stânca, Lipcani-Rădăuţi Prut şi Sculeni-Sculeni este restricționată din cauza vremii nefavorabile, atenționează MAE

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia prin punctele de trecere a frontierei în Republica Moldova Costeşti-Stânca, Lipcani-Rădăuţi Prut şi Sculeni-Sculeni este restricţionată. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în zonă.