IGPR: Un sfert dintre copii afirmă că le-au fost sparte conturile de pe reţelele de socializare sau e-mail

Aproape un sfert (24%) dintre copii afirmă că, de când utilizează Internetul, s-au aflat în situaţia de a li se fi spart contul de pe reţelele de socializare, e-mail sau joc online, relevă un studiu despre siguranţa copiilor în mediul online efectuat de specialiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române.

Reacții după respingerea anulării vizei lui Novak Djokovic. Rafael Nadal a calificat drept circ controversa din jurul sârbului, pe tema vaccinării

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 6 mondial, a descris drept ''circ'' controversa din jurul liderului mondial Novak Djokovic pe tema vaccinării contra Covid-19 şi a salutat decizia justiţiei australiene de a-i permite sârbului să joace la Australian Open (17-30 ianuarie), primul Grand Slam al anului, transmite EFE.

Valentina visează să aibă o cameră doar a ei, ca să-şi poată face temele și să devină contabil. Ea are nevoie de sprijinul celor din jur

În timp ce majoritatea adolescentelor își doresc haine, încălțări, telefoane sau tablete performante, o fată dintr-un sat din Teleorman visează să aibă o cameră, doar a ei, că să poată să își facă temele și să devină contabil. Are 17 ani, dar lipsurile au obligat-o să se descurce cu puțin și să o ambiționeze să nu se lase îngenunchiată de greutăți. Are însă nevoie și de sprijinul celor din jur.

Fenomen alarmant în rândul copiilor din Franța. Elevii născuți în 2010 sunt hărțuiți pe rețelele de socializare de adolescenți mai mari

Fenomen alarmant în şcolile din Franţa unde elevii mai mari îi hărţuiesc pe colegii lor mai mici. Totul a pornit de la un joc online, iar agresivitatea se manifestă în special pe reţelele de socializare. Ministerul Educaţiei de la Paris cere insistent ca orice conţinut ofensator să fie interzis pe aceste reţele, iar autorii acestora să fie identificaţi.

Trump rămâne suspendat pe Facebook, a decis reţeaua de socializare

Consiliul de supraveghere al Facebook a decis miercuri să menţină decizia de a-i interzice fostului preşedinte american Donald Trump să posteze mesaje pe pagina sa de pe această reţea socială şi pe contul său de Instagram, relatează AFP, preluată de Agerpres.