revelion
Atmosfera sărbătorilor de iarnă se simte deja, odată cu târgurile de Crăciun care prind contur în marile orașe. Decorațiunile au fost montate, copacii sunt îmbrăcăți cu lumini feerice, iar în atelierele meșteșugărești se pregătesc podoabe care amintesc de basmele copilăriei.
Unde vor fi organizate târguri de Crăciun şi spectacole de Revelion, în acest an
Mai puţine târguri de Crăciun şi spectacole de Revelion în stradă organizate de primării anul acesta. Guvernul a interzis concertele şi festivalurile din bani publici ca să facă economie. Însă, nu toate primăriile vor renunţa la evenimentele specifice Sărbătorilor de Iarnă. Unele au încheiat parteneriate public-privat, în timp ce altele folosesc fondurile centrelor de creaţie aflate în subordinea primăriilor.

Iluminatul festiv din Capitală va costa anul acesta aproximativ 5,3 milioane lei. Compania Municipală a anunțat licitațiile pentru închirierea și achiziționarea decoraţiunilor
Compania Municipală Iluminat Public anunţă pe SEAP două licitaţi în vederea închirierii şi achiziţionării unor decoraţiuni care să asigure iluminatul festiv, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Uganda: Cel puţin 9 persoane au murit sufocate după ce s-au înghesuit să vadă artificiile de Anul Nou
Cel puţin nouă persoane din Uganda, printre care un băieţel de 10 ani, au murit sufocate în mulţime după ce s-au grăbit să vadă un foc de artificii de Anul Nou şi au rămas blocate pe un coridor îngust dintr-un mall situat lângă capitala Kampala, a anunţat poliţia, transmite duminică Reuters.
Primul Revelion fără restricții, dar cu spectacole impresionante de lumină, culoare și muzică. La Londra a răsunat vocea Reginei Elisabeta a-II-a. Moscova a întâmpinat noul an cu o apăsătoare austeritate
Din Europa, până în Africa, Asia și Americi, omenirea a întâmpinat anul 2023 cu focuri de artificii, cu speranța că războiul din Ucraina se va sfârși, dar și cu încrederea că omenirea va reveni la normalitatea de dinaintea COVID. A fost primul Revelion fără restricții, după trei ani pandemici.

Lumea se pregăteşte să întâmpine 2023 cu primul Revelion fără restricţii asociate COVID-19
Miliarde de oameni de pe tot globul se pregătesc să întâmpine anul 2023 cu primul Revelion fără restricţii impuse de pandemia de coronavirus, după doi ani în care COVID-19 a afectat festivităţile de Anul Nou, notează Reuters.

Metrourile și autobuzele vor circula toată noaptea de Anul Nou
Metrourile vor circula toată noaptea de Anul Nou.

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: Provocările istorice pe care le-am înfruntat au scos în evidență capacitatea de a rămâne solidari
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Anul Nou, în care arată că provocările din acest an - război, criză economică - i-au făcut pe români să rămână solidari.

Sofia ia măsuri drastice împotriva petardelor. Autoritățile bulgare: Utilizarea necontrolată a dispozitivelor pirotehnice afectează negativ copiii de vârstă mică, persoanele cu dizabilităţi şi animalele din cauza zgomotului puternic
Utilizarea nereglementată a petardelor la Sofia va atrage o amendă de 500 - 2.000 BGN pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice, aceasta va fi între 3.000 şi 10.000 BGN, a declarat municipalitatea din Sofia pentru BTA în ajunul sărbătoririi Anului Nou.