"Tal, fii puternic, te iubim, ne e dor de tine şi ne rugăm să fim din nou împreună". Soția israelianului cu cetățenie română răpit de Hamas cere ajutorul autorităților de la București
"Tal, suntem în siguranţă". Asta ar vrea Ella să audă soţul ei. Tal a fost răpit de Hamas, iar de pe 7 octombrie familia lui nu mai ştie nimic despre el. Ella a venit în România pentru a le cere autorităţilor ajutor. Vrea măcar să afle ceva despre tatăl copiilor ei. Disperată şi rămasă singură cu 3 micuţi care o întreabă mereu când se va întoarce tatăl lor acasă, femeia speră să obţină sprijin. Tal are şi cetăţenie română. Bunicul lui s-a născut la Iaşi şi a fost unul dintre supravieţuitorii Holocaustului.

