Bilanțul Summitului NATO de la Madrid: Două state de marcă invitate în Alianță, sprijin pe termen lung pentru Ucraina, Marea Neagră definită drept 'zonă de importanță strategică'

Summitul de la Madrid s-a încheiat cu un nou concept strategic al NATO, cu două state cheie invitate să se alăture blocului militar și cu întărirea considerabilă a flancului estic. Grupul de luptă din România ar putea deveni brigadă, iar Marea Neagră este pentru prima oară numită 'zonă de importanță strategică' pentru NATO. În plus, sprijinul pentru Ucraina se traduce în armament, logistică și susținere economică.

EXCLUSIV România, maximum de rezultate la Summitul NATO. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: Am obținut o configurare a prezenței avansate și a apărării colective pe flancul estic robustă, concretă, puternică

Prezență înaintată crescută, trecerea de la securitate colectivă la apărare colectivă, de la poliție aeriană la conceptul de apărare aeriană, menționarea multiplă a României în discursul președintelui SUA, Joe Biden, decizia Franței privind posibilitatea ca battle group-ul să se poată transforma în brigadă sunt câteva dintre deciziile care fac din Summitul NATO de la Madrid un succes pentru România. Un tablou complet al speranțelor țării noastre și al deciziilor care au venit în întâmpinarea acestor speranțe a fost făcut de ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, la emisiunea "Radar Geopolitic", realizată de Loara Ștefănescu. Emisiunea este difuzată în fiecare joi, de la ora 17.00, pe TVR INFO.