România este o destinație turistică evitată de turiștii străini. Anul trecut, 83% din cazări au fost ocupate de români

România rămâne o destinație turistică atractivă, dar numai pentru români! Doar 17% dintre cazări au fost ocupate, anul trecut, de turiștii străini, arată statisticile europene. Ponderea este însă de trei ori mai mare în Bulgaria și de două ori mai mare la vecinii unguri. Specialiștii în turism dau vina pe slaba promovare externă a țării noastre, dar și pe lipsa autostrăzilor.

România turistică, promovată în 16 limbi. Bugetul alocat este de 4 milioane de euro

Clipul de promovare a ţării noastre lansat de Ministerul Turismului a fost tradus în 16 limbi, inclusiv în... latină, şi va fi difuzat pe posturile de televiziune din străinatate. Astfel, România va deveni vizibilă şi în Japonia, China sau în ţări arabe. Tot în cadrul campaniei, pentru care s-au alocat 4 milioane de euro, Facultatea de Arhitectură Ion Mincu din Capitală a amenajat la Bruxelles un stand de promovare original.

România are un nou clip de promovare, care va rula în mediul online și la televiziuni din străinătate

Nu am știut să ne promovam țara, așa că prea puțini străini o trec pe lista destinațiilor de vacanță. Ministerul Turismului încearcă să schimbe situația și a realizat un nou clip de promovare a țării. Ateneul Român, Castelul Bran, mocănița sunt printre atracțiile turistice care apar în imagini. Iar ca protagoniști îi regăsim pe fostul tenismen Ilie Năstase și pe naistul Nicolae Voiculeț.