EXCLUSIVITATE | Concert unic la Madrid. Turneul "România între clasic și folcloric", un efort intergenerațional pentru promovarea muzicii românești peste hotare

Naiul Andreei Chira și vocile corului Arpeggio din Italia au răsunat în inima Madridului, acompaniate de maestrul Gian Luigi Zampieri. Concertul a atras sute de persoane în Basilica San Miguel, una dintre catedralele cu cea mai bună acustică din lume și singura din Spania în care se poate cânta fără microfon.

Câştigul salarial mediu net pe economie a crescut cu 1,8% în septembrie, la 4.003 de lei

Câştigul salarial mediu net pe economie s-a situat în septembrie la 4.003 de lei, în creştere cu 70 lei, respectiv 1,8%, raportat la luna precedentă, sumele cele mai mari înregistrându-se în activităţile privind fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (16.085 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.233 lei), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România va avea un software pentru depistarea știrilor false

Organizația ”Cluj IT Cluster” va pune bazele unei aplicații cu ajutorul căreia să fie identificate știrile false și traseul acestora în mediul online. Andrei Nistor a vorbit despre proiectul finanțat din fonduri europene în cadrul matinalului de weekend ”3 ceasuri bune” de la TVR1.