Închisorile din România continuă să se confrunte cu provocări ample (raport al Comitetului pentru Prevenirea Torturii al CoE)

Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei (CoE) cere autorităţilor române să continue reforma sistemului penitenciar pentru a remedia unele deficienţe grave şi persistente. Printre măsurile cerute se numără îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, oferirea unei game de activităţi utile pentru deţinuţi pentru a-i ajuta să se pregătească pentru reintegrarea în comunitate, creşterea numărului de personal din penitenciare şi asigurarea unor servicii de îngrijire medicală adecvate, menţionează CPT în raportul privind vizita pe care a efectuat-o România în perioada 10-21 mai 2021, publicat joi.

Departamentul de Stat al SUA: Impunitatea în cazul abuzurilor împotriva drepturilor omului a rămas o problemă în România

Impunitatea în cazul autorilor unor abuzuri la adresa drepturilor omului a continuat să fie o problemă în România, în timp ce sistemul judiciar a luat măsuri pentru a pune sub acuzare şi a pedepsi oficialităţile care au comis abuzuri. Totuşi, autorităţile nu au avut la dispoziţie mecanisme eficiente pentru a face acest lucru şi au amânat procedurile referitoare la abuzuri şi corupţie în rândul poliţiei, în multe cazuri rezultatul fiind achitarea, indică raportul pe 2021 al Departamenului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în lume, dat miercuri publicităţii.

INS: Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, pentru care au fost luate în considerare prevederile OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Tulcea: Începe prohibiţia generală a pescuitului în România

Prohibiţia generală a pescuitului începe sâmbătă şi va dura 60 de zile în apele interioare din România, în timp ce prohibiţia pescuitului în apele de frontieră va debuta pe data de 24 aprilie şi va dura 45 de zile, potrivit ordinului comun al miniştrilor Agriculturii şi Mediului.