LIVE TEXT A opta zi de război în Ucraina

Bombardamentele nu se opresc. Sunt oraşe devastate, raidurile aeriene lovesc ţinte civile, în timp ce numărul refugiaților a depășit un milion de persoane. Cadavrele a cel puțin 33 de civili au fost recuperate din dărâmături în urma atacurilor aeriene din Cernihiv, în nordul Ucrainei. Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut Occidentului să sporească sprijinul militar pentru Ucraina, spunând că dacă țara sa va fi înfrântă de Rusia, atunci aceasta va ataca restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge ''până la Zidul Berlinului''. Ucraina și Rusia au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor şi au convenit să se întâlnească într-o a treia rundă de negocieri.

Locuitorii din Harkov învaţă să trăiască printre bombardamente. Natalia Zubar: Acesta este pământul meu şi nu am de gând să-l părăsesc. Mai bine lupt cu mâinile goale sau cu ce nimeresc

Ruine, explozii şi pericol la tot pasul. Locuitorii din Harkov învaţă să trăiască printre bombardamente, într-un oraş blocat. Iată mărturiile câtorva dintre cei care luptă în oraşul greu încercat. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.

Femei gravide fugite din Ucraina au trecut graniţa pe la Isaccea. 11 persoane au traversat înot râul Tisa ca să fie mai repede în siguranţă. Aproape 400 de ucraineni pe oră trec frontiera prin Vama Siret.

345 de persoane trec graniţa, în medie, pe oră, prin Vama Siret, informează autorităţile. Refugiații sunt obosiți după drumul lung pe care îl fac, dar mai liniștiți odată ce reușesc să treacă frontieră. Situaţii dramatice şi în Sighet, unde ucrainenii trec râul Tisa înot ca să fie în siguranţă cât mai repede posibil.

UPDATE Confirmare oficială. Liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a anunțat interzicerea aeronavelor rusești în spațiul aerian american

"Închidem spațiul aerian pentru toate zborurile rusești", a confirmat președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în discursul său despre Starea Națiunii. El a anunțat măsura după ce a lăudat poporul ucrainean pentru rezistența sa în fața lui Putin. "Ca mulți dintre voi, am petrecut ore nenumărate unindu-i pe aliații noștri europeni. Am împărtășit lumii întregi dinainte ce știam că plănuia Putin și exact cum voia să falsifice și să își justifice agresiunea. Am contracarat minciunile rusești cu adevărul. Și acum el acționează. Lumea liberă îl trage la răspundere", a subliniat Joe Biden.