rusia ucraina
Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit "garanţii scrise" din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor, informează AFP.
Război în Ucraina, ziua 252 | Exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră au fost reluate, după ce Rusia și-a reînnoit participarea la acord. NY Times: Liderii militari ruși au discutat despre folosirea armelor nucleare
Exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră au fost reluate. Anunţul a fost făcut atât de președintele turc, cât şi de oficiali de la Moscova. Rusia și-a reînnoit participarea la acord, la patru zile de când își anunțase retragerea. Schimbarea de atitudine vine după discuții directe între președinții Erdogan și Putin. Ministrul rus al Apărării a precizat că a primit garanții scrise de la ONU și Turcia că Ucraina nu va folosi coridorul umanitar și porturile sale ca să atace din nou flotila rusească. Vinerea trecută, Rusia anunțat că se retrage din acordul privind exporturile de cereale și nu mai poate garanta siguranța navelor de marfă. Transporturile au decurs însă normal, iar ieri au fost livrate cantități record de grâne. Presa americană scrie că Administrația de la Casa Albă este alertată de posibilitatea ca Rusia să folosească o bombă nucleară în Ucraina, în condițiile în care pierde teren în războiul convențional.
Rusia anunţă încheierea mobilizării celor 300.000 de rezervişti. Aproximativ 82.000 sunt deja în Ucraina
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri încheierea mobilizării parţiale decretate pe 21 septembrie de preşedintele Vladimir Putin pentru consolidarea armatei ruse în campania militară împotriva Ucrainei, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.
Război în Ucraina, ziua 244 | Potrivit expertilor americani, la bombardamentele din Ucraina nu participă doar militarii ruşi, ci și specialiştii iranieni care coordonează dronele, din Crimeea și chiar din Belarus
Uniunea Europeană promite să ajute Ucraina pentru reconstrucţia ţării, chiar dacă bombardamentele Rusiei nu au încetat. Liderii europeni au promis Kievului 18 miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi şi pentru refacerea infrastructurii energetice. Potrivit expertilor americani, la bombardamente nu participă doar militarii ruşi, ci și specialiştii iranieni care coordonează dronele de atac, din Crimeea și chiar din Belarus. Iranul neagă, oficial, orice implicare în susținerea militară a Rusiei.
Război în Ucraina, ziua 240 | Zelenski: Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au ca scop crearea unui nou val de refugiați. Mai multe persoane au fost rănite în atacurile asupra orașelor Harkov și Zaporojie
Val de atacuri ruseşti în oraşele Harkov şi Zaporojie, azi în zori. Au fost vizate obiective industriale, inclusiv reţele de electricitate. Totodată, forţele pro-ruse din Herson, care controlează oraşul, afirmă că ucrainenii au bombardat mai multe cartiere şi au ucis 4 oameni. Pagubele provocate de atacurile rusești asupra infrastructurii Ucrainei ajung la 127 de miliarde de dolari. Președintele Zelenski a declarat, în faţa Consiliului European, că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au ca scop crearea unui nou val de refugiați.
Moscova: Livrările de arme ale UE către Kiev fac din blocul comunitar parte a conflictului în Ucraina. Ţările care pompează arme Ucraina sunt „sponsori ai terorismului”
Ministerul rus de Externe a declarat că livrările de arme ale Uniunii Europene către Kiev fac ca blocul comunitar să fie parte a conflictului în Ucraina, iar ţările care pompează arme Ucraina sunt 'sponsori ai terorismului', relatează Reuters, citată de Agerpres.
Război în Ucraina, ziua 239 | Restricții în furnizarea energiei electrice, în Ucraina. Membrii UE au convenit asupra unor măsuri împotriva Iranului. Stoltenberg: Totul indică faptul că Iranul îi furnizează Rusiei drone
Bombardamentele rusești asupra rețelelor de alimentare cu energie electrică a Ucrainei îi determină pe oficialii de la Kiev să facă apel la economisirea energiei electrice. Autoritățile ar dori o reducere a consumului cu cel puțin 20 de procente față de perioada normală. Iar populația se conformează, în condițiile în care întreruperile cu energie electrică pot dura și patru ore în fiecare zi. La Kiev, de exemplu, s-a renunțat la transportul public cu vehicule electrice. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că toate indiciile arată că Iranul furnizează drone pe care Rusia le foloseşte în atacurile sale asupra Ucrainei şi a avertizat că aceasta reprezintă o ''încălcare clară'' a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.
Război în Ucraina, ziua 238 | Putin declară legea marțială în regiunile anexate ilegal.
Vladimir Putin a decretat legea marţială în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal. Legea intră în vigoare de la miezul nopţii, iar asta îi va permite să restricţioneze circulaţia în zonă, să instituie controale drastice la obiectivele de infrastructură şi să evacueze populaţia spre aşa numitele zone sigure. Un consilier al liderului de la Kiev a declarat pe reţelele de socializare că legea marţială nu e decât o pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţilor din Ucraina. Noul comandant al Armatei ruse în Ucraina a anunțat că civilii sunt "relocați" din orașul Herson, descriind situația militară ca fiind "tensionată". Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunţat că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât "mai multe rachete ruse" deasupra Kievului. O purtătoare de cuvânt a UE a anunţat că blocul comunitar a adunat dovezi care arată că dronele folosite de Rusia împotriva Ucrainei au fost furnizate de Iran.
Război în Ucraina, ziua 236 | Cel puţin 4 morţi și 3 răniţi, în atacurile cu drone kamikaze din Kiev. Primarul Moscovei anunță că mobilizarea s-a terminat în capitală. Kuleba cere sancţiuni împotriva Iranului
Kievul a fost lovit din nou luni dimineaţă de mai multe drone kamikaze. Trei explozii succesive au fost auzite, la exact o săptămână după loviturile ruseşti asupra capitalei Ucrainei. Cel puţin 4 persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile de la Kiev, iar Ministerul ucrainean de Interne a anunţat alte câteva decese în urma unor atacuri din alte oraşe. Printre victimele din Kiev se numără şi o femeie însărcinată, potrivit primarului oraşului, Vitali Klitchko. NATO începe exercițiul de descurajare nucleară "Steadfast Noon", la care participă 14 țări. Centrala nucleară Zaporojie a fost din nou deconectată de la reţeaua electrică. Primarul Moscovei anunță că mobilizarea s-a terminat în capitală. Ministrul ucrainean de Externe cere sancţiuni împotriva Iranului.

