Război în Ucraina, ziua 67. Zelenski: Armata ucraineană a distrus mai mult de 1.000 de tancuri rusești. 50 de civili au fost evacuați din Azovstal, potrivit Ministerului rus al Apărării

Armata ucraineană a distrus deja peste 1.000 de tancuri rusești, aproape 200 de avioane rusești și aproape 2.500 de vehicule blindate de luptă, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Combinatul Azovstal a fost în mare parte distrus de rachetele rusești, potrivit noilor imagini din satelit. 50 de civili au fost evacuați din oțelărie după ce a fost anunțată încetarea focului, potrivit Ministerului rus al Apărării. Explozii multiple s-au auzit la Odesa.

VIDEO Mircea Geoană, numărul doi în NATO, mesaj simplu către tineri: Libertatea nu e garantată, trebuie prețuită și apărată

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a publicat pe contul său de Facebook un mesaj către generația de tineri care asistă acum șocată la războiul din Ucraina. Geoană își amintește de anul 1968 când Rusia a invadat Cehoslovacia, scene care l-au șocat la fel de mult precum cele din Ucraina de astăzi. Libertatea trebuie prețuită și apărată, spune el.

LUMEA AZI Incidente provocatoare în Transnistria. Va urma un nou conflict?

Temerile că Republica Moldova ar putea fi următorul pas al războiului rușilor din Ucraina cresc după exploziile care au avut loc săptămâna asta în regiunea separatistă Transnistria. Nu poți să nu remarci faptul că atacul asupra așa zisului minister al securității de la Tiraspol, asupra antenelor radio și unei unități militare au avut loc la doar câteva zile după ce un comandant rus a declarat că populația rusofonă din regiunea separatistă e oprimată. Dacă va amintiți, cu același argument au venit rușii înainte de 24 februarie când au invadat Ucraina.