Război în Ucraina, ziua 61 | O nouă groapă comună a fost descoperită în apropiere de Mariupol. Secretarul general al ONU, în drum spre Moscova

Rusia a avertizat SUA să nu mai trimită arme Ucrainei. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken și secretarul american al Apărării Lloyd Austin au vizitat Kievul, unde au discutat cu președintele Volodimir Zelenski. Washingtonul a promis suplimentarea fondurilor pentru Ucraina și pentru statele NATO care au oferit ajutor Ucrainei. Un nou incendiu puternic ar fi izbucnit la un depozit de petrol din orașul rusesc Briansk, la 100 de km de granița de nord a Ucrainei.

Aproape 5,2 milioane de ucraineni au fugit peste graniță de la începutul războiului. România, pe locul al treilea după numărul refugiaților care au intrat în țară

Numărul ucrainenilor care au fugit din țară de la invazia Rusiei în urmă cu două luni se apropie de 5,2 milioane, a anunțat duminică agenția ONU pentru refugiați, scrie The Guardian. România ocupă al treilea după numărul cetățenilor ucraineni care ne-au trecut granița de la începutul invaziei și până acum.

EXCLUSIV Printre capcanele morții din Marea Neagră. Reportaj de pe singurul puitor de mine al Forțelor Navale Române

Minele marine au devenit cel mai mare pericol din Marea Neagră în această perioadă, iar Forţele Navale Române sunt cele care trebuie să ţină pericolul departe. Misiunile de căutare sunt permanente, iar alarma poate fi dată în orice moment pe puntea navei ”Constantin Bălescu”. Marinarii militari reacţionează atunci la secundă, iar pentru asta se antrenează în fiecare zi. O echipă TVR, formată din Vlad Ungar şi Alex Baricz, a participat la o misiune de căutare în largul Mării Negre.

Învierea le aduce ucrainenilor moartea. Bombardamentele rușilor continuă și în prima zi de Paște

Ucrainenii nu au parte de linişte nici în duminica Paștelui: doi copii și-au pierdut viața după ce rușii au bombardat în această dimineaţă zone extinse din estul Ucrainei. La Kiev sosesc astăzi secretarul de stat american Antony Blinken și secretarul Apărării, Lloyd Austin. Este cea mai importantă vizită a unor înalți oficiali americani pe pământ ucrainean, de la începutul războiului.