Moscova a anunţat că o parte dintre militarii ruşi revin la bazele lor | Reacția Kievului: Nu credem până nu vedem

Ucraina şi Occidentul au reuşit să împiedice o ''escaladare'' din partea Rusiei, a afirmat marţi şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, la scurt timp după ce Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că o parte dintre militarii ruşi de la frontiera cu Ucraina revin la baze, după ce au încheiat diferite exerciţii. O confirmare a retragerii unei părți din trupele rusești a venit apoi și de la purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Alianța Nord-Atlantică, așteptată să ia săptămâna aceasta o decizie privind grupurile de luptă din România și Bulgaria

Miniștrii Apărării din statele NATO se întrunesc miercuri și joi la Bruxelles. Este așteptată o decizie pentru punerea în mișcare a planului care ar putea stabili 4 grupuri de luptă multinaționale în sud-estul Europei, ca răspuns la concentrarea de forțe a Rusiei la granița cu Ucraina, au confirmat 3 diplomați pentru agenția Reuters.

Cum înaintează forțele militare ruse către granița cu Ucraina. Imagini postate pe rețelele de socializare, verificate de CNN

Masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina continuă în ritm susținut - de la tancuri și elemente de artilerie, la rachete cu rază medie de acțiune. CNN a localizat și a confirmat autenticitatea unor materiale video postate pe rețelele de socializare, care arată ce se întâmplă în teren. Unele materiale sunt din surse oficiale, dar cele mai multe sunt de pe TikTok și YouTube. Imaginile confirmă informațiile transmise de Pentagon luni, potrivit cărora concentrarea de forțe a continuat și în weekend.

Președintele Volodimir Zelenski declară ziua de 16 februarie, vehiculată drept dată posibilă pentru un atac al armatei ruse, Ziua Unității pentru ucraineni

"Ne spun că 16 februarie va fi ziua atacului. Noi vom face din această zi o zi a unității", a îndemnat luni liderul de la Kiev, într-un mesaj televizat către națiune. Zelensky nu a precizat cine sunt cei care au sugerat această dată. Presa internațională a preluat la finalul săptămânii trecute indicii obținute din surse ale comunității de informații despre iminența unui atac cel mai probabil la data de 16 februarie, la o zi după ce cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, îl va vizita pe Vladimir Putin la Moscova și în aceeași zi în care miniștrii Apărării NATO se întrunesc la Bruxelles.