RUSIA | Între patru şi nouă paraşutişti şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion în sud-vestul Siberiei

Patru paraşutişti şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi sâmbătă în urma prăbuşirii unui avion bimotor de tipul L-410 în regiunea rusă Kemerovo, sud-vestul Siberiei, a declarat serviciul medical local de urgenţă, citat de Reuters. În acelaşi timp, agenţia de presă oficială rusă TASS a comunicat că nouă paraşutişti au decedat în urma acestui accident.

Șeful diplomației europene: Nu sunt mari speranțe pentru relații mai bune UE-Rusia în viitorul apropiat

Nu sunt prea mari speranţe pentru relaţii mai bune între Uniunea Europeană şi Rusia în viitorul apropiat, a declarat astăzi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, cu aproximativ o săptămână înainte ca liderii celor 27 de ţări membre ale UE să discute despre viitoarea politică a blocului comunitar faţă de Rusia, informează Reuters, AFP şi TASS.

Summit NATO | Rusia și China, provocări pentru securitatea internațională. Stoltenberg: Relaţia cu Rusia este la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece. Biden: Europa să știe că SUA sunt aici

S-a deschis un nou capitol în cooperarea transatlantică pentru a face față provocărilor legate de Rusia și de ascensiunea Chinei. Declarația a fost făcută la summitul NATO de la Bruxelles, de secretarul general Jens Stoltenberg, care s-a referit la actualizarea Conceptului Strategic în cadrul Agendei 2030. Joe Biden a participat pentru prima dată ca președinte la un summit NATO. A reafirmat angajamentul SUA pentru articolul 5 referitor la apărarea colectivă, o obligație sacră pentru noi, după cum a declarat.

Ordinea mondială, ameninţată de tot mai multe provocări, constată preşedintele rus Vladimir Putin

Ordinea mondială este ameninţată de tot mai multe provocări, a constatat preşedintele rus Vladimir Putin, într-un mesaj de întâmpinare adresat participanţilor la forumul "Lecturile lui Primakov", forum ştiinţific şi de expertiză ce şi-a început lucrările marţi, considerând drept absolut logică ca tema actualei conferinţe să fie "Provocările contemporane la adresa ordinii mondiale", informează TASS.

Tatonări diplomatice înaintea summitului Biden-Putin

Rusia speră să îmbunătăţească relațiile profund afectate cu SUA în timpul summitului Putin-Biden, care va avea loc la Geneva, în această lună. Declarația a fost făcută de liderul rus. De cealaltă parte, Washingtonul ar vrea relații mai predictibile cu Moscova. Situația din Ucraina, atacurile cibernetice sau teme legate de dezarmare şi de gazoductul North Stream 2 figurează pe agenda discuţiilor.