Surse militare americane | Ucraina ar putea primi anul acesta tancurile americane Abrams, dar un model mai vechi

Pentagonul intenţionează să grăbească livrarea către Ucraina a celor 31 de tancuri M1 Abrams promise pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, dar pentru ca tancurile să poată fi transferate Kievului anul acesta soluţia găsită este de a se opta pentru tancuri din modelul mai vechi M1-A1, în locul modelului mai avansat prevăzut iniţial M1-A2, au declarat marţi surse militare americane agenţiei Reuters şi postului CNN.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Rusia este principalul inamic al securității și este tot mai clar că și China este de partea ei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că ne aflăm într-o situație dificilă, în care n-am mai fost din al doilea război mondial și a subliniat că principalul inamic al securității este Rusia, iar China este de partea ei.  Stoltenberg a prezentat raportul anual pentru 2022, într-o conferință de presă organizată la sediul din Bruxelles al Alianţei și transmisă în direct la TVR INFO.

Forţele de securitate ruse au percheziţionat locuinţe ale unor foşti angajaţi ai unei organizaţiii pentru apărarea drepturilor omului

Forţele de securitate ale Rusiei au efectuat percheziţii în locuinţele mai multor foşti angajaţi ai grupului pentru apărarea drepturilor omului Memorial, co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace, şi este posibil să-i cheme pe aceştia la interogatorii, a anunţat grupul rus, informează agenția Reuters, preluat de Agerpres.

Ce impact va avea vizita lui Xi Jinping asupra războiului din Ucraina

Este întrebarea cheie, de interes global, care aşteaptă răspuns în urma discuţiilor de la Moscova dintre Putin și liderul chinez. Analiștii sunt sceptici că Beijingul poate media pacea și cred că agenda lui Xi Jinping are de fapt alte priorități. Marinela Mititelu are detalii.

Xi Jinping față în față cu Vladimir Putin. Mizele întâlnirii

China încearcă un joc de forţă pe scena internatională. Astăzi, cei doi lideri vor avea discuțiile oficiale, urmate de o conferință de presa comună. Loara Stefanescu ne-a explicat mizele strategice ale vizitei președintelui chinez și ne-a prezentat reacția Statelor Unite după prima întâlnire a celor doi lideri.

Xi Jinping, la Kremlin: China şi Rusia construiesc o lume multipolară. Putin, despre planul de pace propus de China: Poate fi o bază de pornire pentru reglementarea conflictului din Ucraina

“Suntem parteneri, dar nu e vorba despre o alianţă politico-militară, ca în vremea războiului rece” au precizat China şi Rusia, într-o declaraţie comună, la finalul celor două zile de discuţii maraton dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin. Liderul chinez se află la Moscova într-o vizită cu un puternic mesaj - China şi Rusia au un parteneriat strategic şi vor acţiona pentru o lume multipolară, atât în plan economic, cât şi sub aspect strategic. Liderii occidentali l-au criticat voalat pe Xi Jinping pentru aceasta vizită, prin care Beijingul cauţionează practic regimul lui Vladimir Putin.