Rusia
Un tată singur din Rusia a fost arestat aparent în legătură cu un desen anti-război făcut de fiica sa adolescentă, relatează DPA.
Rusia şi India doresc o ordine mondială mai justă, afirmă Lavrov la New Delhi
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri în India, unde a venit pentru a participa la o reuniune ministerială a G20, că această ţară şi Rusia nu vor accepta practici "neocoloniale", precum sancţiunile unilaterale, ameninţările şi şantajele la adresa statelor suverane, relatează agenţia EFE.
Rusia: Vladimir Putin a inaugurat Marea Linie Circulară a metroului din Moscova
Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri Marea Linie Circulară (GLC) a metroului din Moscova, care are o lungime de 70 de kilometri şi 35 de staţii, transmite EFE.
Arsenalele nucleare, vechi de zeci de ani, oare mai funcționează? Expert: „Nimeni nu știe cu adevărat”
Armele atomice sunt complexe, sensibile și adesea destul de vechi. Având în vedere că testele sunt interzise, țările trebuie să se bazeze pe simulări bune pentru a avea încredere în funcționarea acestor arme, scrie Wired.
Prin fricile Războiului Rece: "În acest buncăr ar fi trebuit să trăiască guvernul danez, familia regală, câţiva ziarişti, oameni din aparatul de comunicare şi personalul auxiliar"
Lumea își amintește de amenințarea nucleară din timpul Războiului Rece. De o parte și de alta a Cortinei de Fier, se construiau buncăre antiatomice menite să găzduiască, în principal, conducerile statelor. Un astfel de refugiu au construit și danezii. Buncărul este astăzi muzeu.
FSB s-a apucat de „vrăjitorii”. Cum se folosește de „spiritiștii patriotici” propaganda rusă în talk show-urile politice
După izbucnirea războiului la scară largă, în Ucraina, rușii au manifestat un interes sporit pentru știri și emisiuni politice. Însă după un an, ratingurile au revenit la nivelurile anterioare. Epuizat de incertitudine, publicul și-a îndreptat atenția către programele care explorează supranaturalul, scrie The Insider, care a dedicat o analiză fenomenului.
Opt ani de la asasinarea opozantului rus Boris Nemțov
La Moscova, locul unde a fost asasinat liderul opoziției Boris Nemţov e loc de pelerinaj.
Revenirea Crimeii la Ucraina este imposibilă, declară Kremlinul
Kremlinul a declarat luni că peninsula Crimeea este "parte inalienabilă" a Rusiei, în consecinţă returnarea ei către Ucraina este imposibilă, potrivit EFE şi RIA Novosti.
Rusia a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania
Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat luni că a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba, în timp ce, în paralel, a oprit livrările de petrol rusesc spre Polonia, informează Reuters citând agenţiile de presă ruseşti.

